Aleasa de mai multe reviste de muzica drept cea mai buna formatie a anului, Animal Collective a lansat in decembrie un EP care include o Ardeleneasca interpretata de naistul roman.
Revistele muzicale Clash, Spin si Mojo au ales-o trupa anului, in timp ce criticii de la Rolling Stone i-au rezervat un decent loc 14 in topul celor mai bune formatii din 2009. Pe partea comerciala, n-a zguduit topurile si nici n-a intrat in heavy rotation pe televiziunile muzicale. Animal Collective a reusit totusi sa urce pana pe locul 13 in Billboard cu apreciatul LP Merriweather Post Pavilion, cel de-al noualea album din cariera cvartetului stabilit in Brooklyn. Chiar daca n-au avut vizibilitatea unei Lady GaGa, americanii au facut senzatie in underground, dar si printre criticii muzicali indragostiti de popul lor experimental dinamizat de polifonii vocale, efecte electro si sonoritati psihedelice.
Un cadou frustrant
Pentru moment in formula trio (Deakin si-a luat o vacanta prelungita), multiinstrumentistii Avey Tare, Panda Bear si Geologist au avut un an plin, promovand LP-ul lansat in ianuarie. Totusi, Animal Collective si-a gasit putin timp sa intre in studio si sa semneze un postscriptum la cel mai bun album al lui 2009. La inceputul lui decembrie, trupa new-yorkeza a lansat EP-ul Fall Be Kind, un cadou sonor de Craciun care te uimeste si chiar te frustreaza din pricina experimentelor, sample-urilor si polifoniilor pe care nu reusesti sa la asezi in nici un sertar din dulapiorul genurilor muzicale. (Wikipedia ii catalogheaza cam asa: „muzica experimentala, neo-psihedelica, pop psihedelic, freak folk, noise pop, indie rock”.)
Glastonburry, sters de pe lista
Membrilor trupei Animal Collective nu le plac turneele sufocante, obositoare, asa ca incearca, pe cat se poate, sa rarefiezele datele concertelor. Le pasa de timpul personal, de ragazul rezervat pentru familie, suficient de mult pentru a refuza chiar si o invitatie venita din partea organizatorilor celebrului festivalului Glastonburry. Tot asa e si muzica lor: capricioasa, fara compromisuri de dragul fanilor si trendurilor. Ti-i poti inchipui pe membrii Animal Collective motaind si trezindu-se cu chiu, cu vai dupa o noapte de concert sau petrecuta in studio.
Dimineata sprintara cu Zamfir
Ceva din atmosfera matinala, de motaiala si bun-plac, se regaseste chiar in piesa Graze, cea care deschide EP-ul Fall Be Kind. Melodia debuteaza cu versurile hipnotice (sau somnoroase?) ale unui om ce abia mijeste ochii si care mai vrea sa trandaveasca in pat: ”Sa nu ne grabim, e dimineata noastra”. Surpriza (sau trezirea) vine pe la jumatatea piesei, cand lenea este alungata de ritmul sprintar al unei hore romanesti, Ardeleneasca, intrepretata la nai de Gheorghe Zamfir. Nelinistea naiului saltaret e ca ritmul vietii trepidante care iti fura pana si placerea de a trandavi cateva minute: ”Liniste, liniste, de ce nu pot sa am parte de tine, cand am mai multa nevoie de tine?”. Strania combinatie dintre popul experimental new-yorkez si tema traditionala a lui Zamfir este marcata, usor deplasat, intr-o cronica BBC: ”vibe-urile tiganesti se intalnesc cu notiunea de cool a Brooklynului”.
Intrebari existentiale
Cea mai reusita piesa de pe EP, care aduce aminte de efervescenta de pe Merriweather Post Pavilion, este What Would I Want? Sky, o melodie nelipsita din concertele din acest an ale psihedelicilor americani, care demonstreaza in ce fel samplerul, si nu chitara, este instrumentul care face legea in underground-ul de azi. Asezata pe un sol sonor plutitor, cu fluxuri si refluxuri, piesa este construita in jurul unei secvente din Unbroken Chain, o melodie din 1974 a trupei rock americane, pe nedrept ignorata, Grateful Dead. Zurgalaii si sonoritatile space rock sunt intrerupti de intrebari nelinistitoare: „E totul in regula? Te simti nemultumit? Te simti singur? Nu esti singurul care simte asta”. In ciuda debutului sumbru, si aceasta piesa are ruperi de ritm ajungand spre final la un sound pop bine ritmat, care „te prinde”.
Polifonii surf rock
Bleedte bantuie cu vocea fantomatica a lui Avey Tare care canta in nestire refrenul „I must bleed”, acompaniat de un violoncel sumbru. La fel de cenusie e perspectiva din On A Highway, melodie care vorbeste despre muzicianul ce simte ca-si pierde mintile in scaunul stramt si alienant al autocarului de turneu. „Pe o autostrada, las lucrurile rele sa ma cicaleasca. Sau poate ca ele vor sa ma haituiasca? Nu stiu cum au dat de mine… Nu pot sa respir”, se lamenteaza corul agorafobic. Albumul iti ridica moralul cu clapele de sintetizator amintind de electro-ul anilor ’80 al lui Jean Michel Jarre. I Think I Can te invita la un regal desunete metalice, hipnotice, cu iz psihedelic. „Nu vreau sa ma opresc din drum, incerc sa tin ritmul cu ce se intampla”, canta corul polifonic, cu ruperi de ritm jucause si optimiste, precum surf rockul Beach Boys, una dintre trupele preferate si citate de Animal Collective.