Are tuse care l-ar face pe Borat sa roseasca, doar include un arsenal de lichide corporale, orificii si accesorii sado-maso, dar si un umor tangential cu „South Park” sau “Monty Python”. “Bruno” sufera de mai multe fracturi de ritm decat lungmetrajul anterior, dar nu poti sa negi ca Sacha Baron Cohen a ridicat miza.
Pana acum, receptarea lui “Bruno” a reseparat apele: cei care au cazut in slava lui “Borat” l-au tinut de rau pe reporterul austriac specializat in ale modei, in timp ce aceia carora le-a displacut jurnalistul din Kazahstan au mers pe mana noului personaj (creat de fapt pentru „Da Ali. G Show”). Fac parte din a doua categorie, minoritara, insa, dupa cum o dovedeste box-office-ul de pana acum.
Regizorul e acelasi (Larry David), Sacha Baron Cohen, tot pus pe bancuri scandaloase si pe fraieri numai buni de fentat, are drept personaj tot un jurnalist aflat intr-un „quest”, drept teatru de operatiuni tot SUA si drept cal de bătaie tot incorectitudinea politica.
Deja suna a reteta. In cazul de fata, Bruno, alaturi de fostul asistent al asistentului sau, Lutz (Gustaf Hammarsten) se hotaraste sa devina in SUA cel mai faimos austriac de la Hitler, iar metodele la care recurge merg de la fugaritul vedetelor (Paula Abdul a cazut in capcana hard-core), pacea din Orientul Mijlociu, pornografie pana la intratul in armata si schimbarea orientarii sexuale. Alte aparitii fulgurante: Harrison Ford, Ron Paul, Bono, Chris Martin, Elton John, Slash, Snoop Dogg si Sting.
Insa date esentiale s-au schimbat de la un lungmetraj la altul: Bruno e departe de a fi vreun Candide de Austria, veridicitatea s-a mai subtiat, iar adaugarea homosexualitatii in ecuatie, abordata mult mai pieptis si mai grobian decat in “Borat”, lasa paradoxal loc inserarii unui umor de alt calibru. „Cum te aperi de un om inarmat cu un dildo?” e varianta, e drept, second-hand, a lui „Cum te aperi de un om inarmat cu o banana”, iar sa-l faci pe Mel Gibson „Führer” e parca rupt din „South Park”. Ii sfătuieste pe evrei si pe arabi sa se impace impuscand un crestin, se denumeste un Obama alb si le face morala afroamericanilor pentru ca e rasist sa spuna ca Africa e plina de africani.
Iar cand ajunge la copiii-actori, pentru care are cazne de i-ar rusina si pe tortionarii lui Gheorghe Doja, respectivul absurd ar merita inramat si inmanat postum lui Harold Pinter. E drept, poantele oscileaza intr-un spectru atat de larg, incat gluma se face uneori doar din placerea inadecvarii sau a jenei cauzate.
citeste mai departe articolul semnat de ALEXANDRA OLIVOTTO pe Cotidianul.ro.