De Citit : Reviews

Battlefield Heroes Review 2

| 20 iulie

Battlefield Heroes este un joc produs de EA DICE, si dupa mai bine de un an in care a fost amanat de mai multe ori jocul a fost lansat intr-un mod discret pe data de 25 iunie 2009. In ciuda lansarii discrete jocul nu duce lipsa de jucatori, cei de la EA anuntand oficial pe data de 14 iulie ca numarul de persoane inscrise pe site au depasit 1 milion. Acest lucru probabil ca nu ar fi avut loc daca jocul nu ar fi fost un titlu Play4free.

Jocul este semi-browser based inregistrarea avand loc pe site dar jocul in sine porneste ca o aplicatie separata. Atmosfera cartoonish se face simtita inca din momentul accesarii siteului. Clientul se descarca rapid, iar jocul in sine nu ocupa mai mult de 400 mb. Dupa apasarea butonului Play Now se deschide un nou meniu care contine item shop-ul, meniul de personalizare a personajului si inca cateva optiuni care sunt usor de folosit datorita simplitatii acestuia.

Personalizarea eroului este o parte importanta a jocului. Desi este un titlu Play4Free cei care doresc o experienta de joc completa trebuie sa platesca. Totusi cei care platesc nu au un avantaj fata de cei care nu o fac. Singurele lucruri care pot fi cumparate cu bani sunt imbracamintea si unele itemuri care ajuta la cresterea mai rapida in experienta.

Jucatorii pot alege dintre doua factiuni: National Army si Royal Army facand referire la razboiul dintre aliati si nazisti. Fiecare factiune are 3 clase:commando, soldier si gunner. Aceleasi clase din factiuni diferite sunt identice, cu exceptia infatisarii.

Gameplay-ul ofera o experienta unica jocul fiind echilibrat, insa se pare ca exista jucatori mai buni de partea nazistilor…. pardon, National. Genul jocului este MMORPGFPS, imbinand toate cele trei stiluri intr-un mod inedit. DICE a ales un sistem de abilitati MMO si level up de tip RPG pe baza experientei.

Sistemul de repartizare a jucatorului functioneaza perfect in ciuda celor peste 1 milion de jucatori. Momentan exista 4 harti, doua dintre ele mai mici si doua mari, acestea din urma fiind pentru lupta vehiculelor.

Fiecare echipa porneste cu un numar de 50 de tichete. Pe fiecare harta exista 4 steaguri amplasate strategic care trebuie cucerite, iar in functie de cate steaguri detine echipa este stabilit multiplicatorul. De fiecare data cand se face un kill din numarul tichetelor echipei adverse se scad un numar egal cu multiplicatorul. Prima echipa care ramane fara tichete pierde. Hartile sunt jucate prin rotatie, iar fiecare harta se schimba dupa 3 runde.

Cei de la EA au vrut sa creeze ceva unic si au reusit. Atmosfera este construita cu ajutorul detaliilor care, impreuna, fac ca jocul sa fie o reprezentare inedita a razboiului. Muzica de fundal este placuta si relaxanta, iar texturile sunt puternic colorate.
Grafica de tip cartoonish arata minunat pastrand cerintele de sistem joase.
Battlefield Heroes este un titlu ce nu ar trebui ratat sub nici o forma, mai ales ca nu aveti nimic de pierdut.