De Citit : Reviews

Asa am cunoscut-o pe Duffy!

| 17 iunie

Zilele astea am tot citit prin presa de venirea lui Duffy in Romania. Si nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc: ha, v-am luat-o inainte! Eu am vazut-o pe Duffy primul!
S-a intamplat in vara lui 2008, atunci cand printr-un mare noroc si ajutat de casa mea de discuri, Universal Music Romania, am ajuns la un concert de-al ei din Londra.
Era pe 4 iunie, la Shepherd’s Bush Empire. Duffy a intrat pe scena la timp, a cantat toate piesele de pe albumul Rockferry si dupa o ora si un pic si-a terminat treaba. Sala era arhiplina (a fost un concert sold out), iar fanii erau mai mult decat incantati de ce se petrecea acolo. Albumul ei se lansase cu doar trei luni inainte si, cu toate acestea, toti cei din sala ii fredonau piesele. Eu eram deja fan! Mi s-a parut o profesionista desavarsita, desi avea la vremea aceea doar 24 de ani.

Dupa concert a urmat un cocktail party intr-unul din barurile aflate in incinta arenei. Cand am intrat acolo, am ramas surprins de cat de multa lume era. Managerul ei mi-a explicat ca toti oamenii aceia sunt de fapt familia si prietenii sai foarte apropiati. Duffy are o traditie pe care o respecta cu sfintenie: ori de cate ori canta in Marea Britanie, isi aduce la concertele sale oamenii dragi.

Dupa cam 15 minute de asteptare, a aparut si vedeta serii. Foarte deschisa si relaxata, a venit sa ne salute. E migniona, blonda, pistruiata si are o voce pe care nu o uiti prea usor. I-am dat un CD de-al meu si a glumit spunand ca deja are concurenta in Romania. Pentru ca avea un pahar de vin in mana. am ciocnit si i-am spus ca atunci cand va veni in Romania, vom ciocni cu vin de-al nostru. Mi-a promis ca asa se va intampla. Si iata cum pe 1 mai am aflat ca promisiunea ei s-ar putea indeplini mai devreme decat credeam eu.

Am si acum poza facuta cu ea inainte de plecare si ori de cate ori dau peste ea atunci cand caut ceva in laptop, imi amintesc cu mare drag de ziua de 4 iunie.

Asa am cunoscut-o pe Duffy… Va astept cu drag pe toti la Mamaia pe 26 iunie, sa cantam cu ea si sa ne simtim bine. Va promit ca va fi un show de zile mari!

CATALIN JOSAN