The Hunger Games a fost cel mai asteptat film al inceputului de an si lucrul acesta se vede din cifrele obtinute in ziua premierei (aproximativ 68 de milioane). Avand la baza trilogia de succes scrisa de Suzanne Collins, The Hunger Games ne introduce intr-o lume post apocaliptica, o lume in care democratia a murit. Nu stim de ce sau cum s-au intamplat toate aceste lucruri si nici nu conteaza.
Tot ce conteaza e noua organizare, un continent format din 12 colonii sarace si un capitoliu puternic, modern, bogat, condus autocratic de un singur om (obsesia pentru un astfel de regim a devenit o obisnuinta in cinematografia americana si cred ca singura explicatie e lipsa unui trecut real sub un astfel de regim) si modul in care se desfasoara viata acum.
Daca cei din capitoliu gusta luxul si modernismul zi de zi, celelalte colonii traiesc aproape ca in evul mediu. Paza este stricta, saracia este prezenta la tot pasul si foamea devine principala grija. In astfel de conditii, gandul iti fuge la revolta, la razboi civil si pentru a evita acest lucru capitoliul organizeaza in fiecare an Jocurile Foamei. Participarea este obligatorie si fiecare colonie trebuie sa ofere un baiat si o fata. Cei 24 de tineri vor fi dusi in capitala, vor fi pregatiti pentru un spectacol televizat asemanator cu cele din Colosseumul romanilor. Insasi politica pare imprumutata din istorie – „paine si circ”, numai ca aici painea iti asigura un loc in arena, nu in tribunele calduroase (de fiecare data cand cineva apeleaza la hrana capitoliului, numele lui este trecut de mai multe ori pe lista posibililor candidati la Jocurile Foamei).
Dar pana sa ajungem la jocurile propriu-zise, povestea incepe intr-o colonie, mai exact in colonia cu numarul 12, o colonie saracacioasa locuita de mineri. Lipsa alimentelor ii determina pe locuitorii sa vaneze tot felul de vietati si sa imprumute mancare. Cand ziua selectiei incepe, soarta nu este blanda cu Prim Everdeen, dar sora ei mai mare Katniss (Jennifer Lawrence) se ofera voluntara in locul ei.
Ajunsi in capitoliu, primul lucru care te impresioneaza e contrastul puternic dintre lumea de aici si cea prezentata initial. Aici timpul n-a stat pe loc si in mod sigur nu s-a intors in trecut. Oamenii sunt bogati, au gusturi extravagante si se bucura nespus urmarind un spectacol brutal. Intr-o astfel de lume patrund Katniss si Peeta si daca la inceput, luxul si abundenta iti fura gandurile, realitatea dura te socheaza apoi. Lumea se comporta cu ei ca si cum totul ar fi un joc, ca si cum crima pentru placerea altora e ceva firesc.
Totul e live si audienta trebuie satisfacuta prin diferite trucuri. Se apeleaza la efecte vizuale, la PR, la povesti emotionante si dupa vreo trei zile de antrenamente si defilari, tinerii sunt introdusi in arena. Un colt de salbaticie, controlat de un regizor (ca si Ed Harris in Truman Show) ia locul luxului si startul jocurilor provoaca o baie de sange. Unii participanti sunt favoriti, iar altii sunt victime sigure care fac tot ce pot pentru a-si prelungi viata. Pe tot parcursul filmului exista un contrast puternic, o lume divizata intre bogati si saraci, o lume diferita in care unii gusta din plin luxul si modernitatea, iar altii mor de foame sau se lupta anual pentru a-i satisface pe cei de la centru.
Decorurile sunt senzationale iar coloristica iti sare in ochi cu usurinta. Gri, verde si rosu sunt culorile pentru cei din colonii, in schimb pentru ceilalti, culorile si nuantele par infinite. Lumile sunt diferite si oamenii la fel. Cand jocurile incep, umanitatea se pierde treptat. Unii incearca sa ramana inocenti, altii incearca doar sa supravietuiasca, dar cativa se transforma in adevarate masini de ucis – oameni care se hranesc cu sangele celorlalti pentru ca asa au fost crescuti.
In acest peisaj, eroina este construita atipic. Nu are vise marete, dar are inteligenta. Nu are ingamfare, dar are eleganta si cand trebuie stie cum sa atraga atentia. In lupta nu-si pierde umanitatea (sufera daca pica din copaci, daca se arde sau daca e lovita), nu devine o bestie, nu este razbunatoare. Si cu toate acestea stiu cum sa invinga, stie cum sa domine si sa starneasca niste reactii intr-o lumea prea linistita. Interpretarea oferita de Jennifer Lawrence este un convingatoare, privirea ei te patrunde deseori si personajul ei transmite cu usurinta o multitudine de trairi.
Alaturi de ea mai merita mentionati Stanley Tucci, in rolul unui moderator de tv, calm, glumet, pentru care torul este ca un joc si Woody Harelson in rolul unui mentor absent, dar apoi extrem de implicat. The Hunger Games are o doza buna de entertainment, cadre bine gandite si cadre agitate in care greu reusesti sa distingi ceva.
Cu toate acestea vizionarea e o adevarata placere, o experienta placuta indiferent de gusturi. Finalul pare un pic sec, dar povestea s-ar putea sa continue mai ales ca inca doua carti asteapta sa fie ecranizate.
In concluzie The Hunger Games e un film placut, antrenant, pe alocuri emotionant, un film ce nu trebuie ratat.
www.FilmSinopsis.ro