Fiecare zi vine si trece, poate la fel ca oricare alta. Si incet, dar sigur, incepem sa ne obisnuim cu viata pe care o ducem, cu zilele care vin si pleaca, cu ceea ce primim si ceea ce dam mai departe. Din obisnuinta noastra facem un stil de viata. Incepem sa credem ca anumite lucruri ni se cuvin, ca trebuie sa le avem, ca este normal sa le avem. Si asa, treptat, incepem sa ne insusim lucruri ca si cum ar fi ale noastre.
Ceea ce nu e neaparat de condamnat. Insa, odata cu graba si cu dorinta de mai mult, devenim poate mai absenti la ce este langa noi, la ceea ce ne inconjoara si, intr-un fel sau altul, ne transformam in fiinte care nu mai sunt capabile sa simta, asa cum eram odata. Vrem tot mai mult, si din cauza timpului limitat uitam sa ne oprim si sa ne gandim la ce este dincolo de ceea ce avem. Uitam sa ne bucuram de prezent, de lumea din jurul nostru, de iubire, de ploaie, de frig, de soare. De ce? Poate pentru ca suntem prea axati pe rezultate… pe finalitate. Imi spunea cineva ca viata noastra e facuta din lucrurile marunte asupra carora ne oprim sa le constientizam, din bucurii mici dar care te fac sa vibrezi, sa simti, sa experimentezi senzatii pe care doar tu poti sa le intelegi. Avem trairi diferite asupra aceluias concept. Și asta face parte din frumusetea de a-ti trai viata.
Oare cum ar fi viata daca ne-am bucura mai mult? Daca am stii sa apreciem fiecare lucru, fie el mic sau mare, pe care il avem in fiecare zi? Nu filosofez, nu asta urmaresc; ci incerc, in primul rand, ca eu sa constientizez mai profund ca de multe ori, bucuriile vin din lucrurile mai mici, care trec pe langa noi ignorate. Intr-un fel, parca voit ne lasam privati de anumite placeri.
Suntem oarecum paradoxali, ca fiinte umane. Ne dorim cat mai multa placere, bucurie dar in acelasi timp, nu suntem dispusi s-o simtim in toate formele ei. Poate ca de-a lungul timpului s-a distorsionat ideea de baza a bucuriei. Primim ceva si ne gandim cum ar fi fost daca am fi avut altceva. Vrem ceva, iar cand obtinem nu avem timp sa ne bucuram de reusita pentru ca ne focusam la urmatorul punct. Si tot asa, viata noastra aluneca linistit, surd catre o forma pe care la final ne e greu sa o recunoastem.
Iubesc viata! Iubesc ploaia, soarele, oamenii, munca mea, insa vreau sa am mereu in minte ceea ce a spus Anatole France „A trai inseamna a te transforma”. Fiecare lucru care are contact cu noi ne transforma. Asa e mersul vietii. Depinde doar ne noi amprenta pe care transformarea o lasa peste viata noastra. Albert Einstein spunea ca „Sunt doua feluri de a-ti trai viata: unul, de a crede ca nimic nu este un miracol; al doilea, ca si cand totul este un miracol”.
Stiu ca faceti parte din a doua categorie, de aceea va provoc sa vedeti viata in acet fel si in continuare.
www.getaungurean.ro