1492, anul descoperirii Americi, este si anul in care a fost descoperit tutunul. Marinarii au vazut cum indienii fumau frunze uscate de tutun, infasurate in frunze de palmier sau bananier.
Fumatul a fost introdus in Franta de catre Jean Nicot, cel care a dat si numele nicotinei. Un trabuc de calitate are nevoie de o perioada de maturare pentru ca aromele sale sa poata fi savurate din plin.
Trabucurile se compun din trei parti distincte:
– Filler, umplutura – un manunchi de frunze care confera taria si corpul fumului
– Binder, intaritura – frunza care infasoara umplutura si o fixeaza, conferind fumului atat note aromatice cat si corp
– Wrapper, invelisul – frunza care da aspectul final al trabucului, care trebuie sa fie de cea mai buna calitate si impecabila ca aspect. Aceasta ultima frunza de tutun este cea mai scumpa si este raspunzatoare pentru aroma fina si complexa.
Grija si respectul pentru trabucuri nu se manifesta doar prin modul cum le pastram, ci si prin modul in care le pregatim pentru a fi savurate. Pastrarea se face in cutii speciale din lemn parfumat de cedru, numite Umidoare la o temperatura in jurul a 22 grade C.
Inainte de a fi aprins, trabucului ii taiem capatul cu o foarfeca speciala. Aprinderea se face cu un chibrit lung din cedru. Intai doar atingem trabucul cu flacara, printr-o miscare circulara. Apoi, tinand flacara mai aproape, incepem sa tragem cate un fum des si scurt, rotind trabucul pentru ca aprinderea sa fie circulara si uniforma.
Dupa ce l-am aprins, regula este sa tragem cate 1-2 fumuri pe minut, altfel fumul se incalzeste si devine iute si amar.Trabucul nu se roteste in scrumiera ca o tigara, ci doar ” rupem” scrumul cand devine prea lung.
Un trabuc nu se stinge niciodata prin strivire, ci se aseaza in scumiera si este lasat sa se stinga singur, sa moara cu demnitate!