Cu mintea sau cu sufletul?
Uneori cu mintea, de multe ori cu sufletul – aceasta este premisa care m-a “escortat” in deciziile mele de-a lungul timpului, cu vointa de a crede ca felul in care am procedat a fost cel potrivit, ulterior dovedindu-se a fi potrivit sau nu, crezand ca aceasta dihotomie a ratiunii de spiritualitate este benefica atat pentru mine, cat si pentru ceilalti.
"Exista un conflict intre spiritualitate si inteligenta?” – aceasta este intrebarea pe care ne-o adreseaza Steve Pavlina si care am intalnit-o pe unul dintre cele mai vizitate bloguri de dezvoltare personala din lume – lucru care imi intareste convingerea ca si altii gandesc la fel. Acum cativa ani as fi raspuns prin ‘da’ la aceasta intrebare.
Astazi, imi dau seama ca acest conflict nu este altceva decat o iluzie, o lupta acerba dintre “tine” si “tine insuti”. De fapt, cred ca inteligenta si spiritualitatea urmeaza aceeasi cale, coexista. Ma refer aici la un raport de interdependenta intre cele doua, la faptul ca doar „imbratisandu-ti” intelectul la adevarata sa valoare, vei ajunge in cele din urma la un simt al spiritualitatii. Cred ca aspectul cel mai important in acesta delegatie de a face decizii potrivite este nivelul tau de autocunoastere.
Te cunosti? Stii cine esti? Cat valorezi? Ce nevoi ai? Ce poti si ce nu poti tolera? Fiindca e absolut esential sa stii cine esti si ce nevoi ai. Nu poti delibera, nu poti decide potrivit tie, daca nu te intelegi si nu stii cum te simti cel mai bine cu tine insuti. Acceptam astfel un duel provocat de lipsa de incredere a ratiunii in spiritualitate si a spiritualitatii in ratiune.
De ce tindem sa le separam intotdeauna? Prin fiecare dintre cele doua aspecte ne raportam la noi ca fiinte complete, astfel inteligenta ne ajuta sa ne raportam la mediul exterior, la lumea din jur, iar spiritualitatea este calea spre lumea noastra interioara. Intreaga existenta ne este guvernata de spiritualitate in ceea ce priveste eul nostru launtric, latura profesionala, in lumea afacerilor, actiunile noastre sunt guvernate de catre inteligenta.
De ce sa incurajam aceste doua elemente duale sa se excluda reciproc? Fiinta umana nu este o masina pe care o programezi sa execute comenzi toata viata ei. Omul este imprevizibil, nevoile lui sunt schimbatoare, uitarea, plictisul, revolta, greseala. Sa nu uitam ca atunci cand vorbim cu o persoana, nu vorbim doar cu o persoana rationala, ci vorbim cu o fiinta care are si o viata afectiva, emotionala, si viceversa. Un om implinit, fericit, doar atunci cand gaseste echilibrul perfect intre cele doua.
Prin urmare, calea nu este eludarea uneia dintre aceste doua aspecte, ci imbinarea armonioasa a acestora. Decizii: ratiune si spiritualitate – make love, not war!
www.getaungurean.ro