Adriana Ausch: "Anii acestia am mai adaugat si alte fatete imaginii mele muzicale”
Folkista a primei generatii din Romania, Adriana Ausch s-a evidentiat prin particularitati interpretative de exceptie, care provoaca nostalgie admiratorilor de altadata si starnesc emotie tinerei generatii. in anul 1988 a decis sa plece spre alte zari mai calde si mai libere, iar astazi este lector la colegiul Longy din Cambridge, Boston si preda solfegiu, Eurhythmics si cabaret.
Luna aceasta, Adriana revine in tara pentru doua recitaluri: in 21 noiembrie la Festivalul-concurs pentru tineret "Bistrita Folk” si in 25 noiembrie, in sala de concerte Radio Cluj. Adriana Ausch va sustine o reprezentatie eclectica si in mai multe limbi, care va revolutiona perceptia publicului clujean, definita in termeni de folk exclusiv. Cu toate acestea, va realiza o incursiune si in anii Cenaclurilor Gaudeamus si Flacara, prin albumul "Calul Albastru”, reeditat cu ocazia celor doua recitaluri.
Iata un preambul la spectacolul extraordinar "Adriana Ausch si invitatii ei”, organizat la Radio Cluj in cadrul "Serilor Diligentei de Bizant”, in 25 noiembrie, ora 19.00.
"Trecutul se-ntoarce in noi si afla rost” este un vers al unui cantec pe care l-ati compus pentru o piesa jucata la Teatrul National din Cluj-Napoca. Cum se transcrie acest rost in vizitele pe care le faceti in tara natala?
Desi versurile nu-mi apartin, e o intrebare interesanta si complicata! As vrea sa va pot raspunde simplu si clar sau simplu si poetic sau metaforic, dar nu cred ca as reusi; mai apoi am inceput sa inteleg ca nu toate intrebarile au raspunsuri. Trecutul isi schimba nuantele si umbrele, depinde de ceea ce ni se intampla in prezent.
Spuneati, intr-un interviu acordat in 2004, ca viata trebuie traita la intensitate maxima. Acest considerent v-a determinat sa evadati in Israel, Germania si, intr-un final, Statele Unite?
De ce credeti ca Statele Unite ar fi statia finala? Poate ca nu e! Pentru trairi maxime nu e nevoie sa evadezi, le poti avea oriunde si oricand, cu conditia sa vrei sa le ai. Drumurile mele fac parte dintr-un pelerinaj general prin care multi emigranti au trecut. E pitoresc sa te peregrinezi din continent in continent, in realitate insa este o neliniste ce vine poate odata cu libertatea.
"Ceea ce ma satisface artistic este vagabondajul printre genuri, perioade, limbi…”
Ce a schimbat civilizatia si stilul de viata american in artista Adriana Ausch?
Schimbarea a fost radicala dupa anii carierei de arhitect in Germania. in primul rand m-a trimis inapoi la scoala… m-am reinscris la Conservator si am studiat Eurhythmics, am obtinut un Masterat, un certificat si o licenta sa predau Eurhythmics la facultate… ceea ce am si facut in ultimii 8 ani. Anul acesta m-am reinscris pentru un Masterat in Canto… colegii mei sunt si studentii mei….
Apoi am invatat sa fiu mai practica, mai pragmatica si sa simplific bagajul intortocheat de neclaritati lirice si sa fiu mai sincera in ceea ce fac. Am invatat sa echilibrez utilul cu inutilul… ha, ha. si multe altele… profesionalism, punctualitate, aprecierea si recunostinta pentru atentia si munca tuturor celor din jur…
Mai sustineti concerte si in Statele Unite, unde abordati instrumente de expresie specifice mai multor genuri muzicale. De care dintre aceste genuri v-ati atasat cel mai mult? Care va ajuta sa va exprimati cel mai bine?
Spre marea mea surpriza, cabaretul german al anilor ’30 cu sarcasmul si cinismul scrasnit si spuma cabaretului francez au devenit in ultimii ani genul spre care am fost atrasa cel mai mult. Am gasit multe similitudini ale acestui gen cu muzica folk a anilor ’70: texte directe, stilul improvizat, ideea ca "ai ceva de spus”, locurile intime in care muzica folk a anilor ’70 si cabaretul de odinioara se intamplau. Spun surpriza fiindca intr-o vreme am fost atrasa de muzica experimentala, atonala minimalista. Am descoperit ca ceea ce ma satisface artistic este vagabondajul printre genuri, perioade, limbi… colajul muzical mi s-a parut cel mai potirivit pentru a ma exprima.
Ce amintiri hazlii ati pastrat din anii nebuni si frumosi ai studentiei clujene si ai cenaclului Gaudeamus?
Anii din Cluj au fost anii de inceputuri… cariera de arhitect, de muzician, infiintarea cenaclului Gaudeamus… si inceputurile sunt intotdeauna pline de gafe si exagerari, dar si de entuziasm si pasiune. imi amintesc in primul rand de prieteni, apoi de faptul ca "fugeam” de la concerte, intotdeauna am suferit de un trac iesit din comun: cea mai buna prietena, Doina Palade (Opris), ma pazea, ma tinea de vorba si de mana pana imi venea randul. Anii de studentie la arhitectura au fost extrem de dificili, programul era infernal, nopti si nopti de lucrat la proiecte, plus, peste toate, sa mai si cant, intr-adevar era o nebunie, dar ce nebunie frumoasa! De haz nu-mi amintesc… dar de caldura si dragul prietenilor spetindu-ne deasupra plansetelor da….
"Pentru mine evadarea in dimensiuni poetice era o optiune de libertate”
Cat din ceea ce faceati era protest, in acea perioada de constrangeri ideologice, care a fost comunismul?
"Protestul liric”, cum il denumeam eu atunci, facea parte dintr-un curent general al generatiei mele de a rasturna "ordinea”… batea un vant de nonconformism, nevoia de a comunica fara inhibitii si fara "program”; respingeam orice autoritate, ne sufocau cutiutele birocratice si ideologice in care eram inghesuiti. Eram o ceata de rebeli…
Pentru mine evadarea in dimensiuni poetice era o optiune de libertate.
Relatati-ne cum s-au nascut cateva dintre cantecele dvs. din perioada clujeana. Cu o referire speciala la Cezanne..
Cezanne, numele pictorului francez, era porecla unui prieten drag, coleg la arhitectura care a facut un infarct dupa cateva nopti petrecute la planseta… a fost prima oara cand am pierdut un prieten.
"Calul Albastru” s-a nascut din combinatia a doua cantece incepute in perioade diferite din aceeasi frustrare: uratenia, micimea, banalul ce ne pot toci. "Don Quijote” era proiectia imaginii proprii a neintelesului sublim din care ne alimentam unicitatea. Versurile lui Victor Eftimiu erau ecoul propriilor ganduri. intr-adevar, cantecele mele nu erau nici vesele si nici nu debordau cu optimism…
Ati evoluat inspre alte stiluri de muzica in ultimii ani, ati creat propriul colaj, “The Outside Show”. Veti aduce elemente din celelalte stiluri si la spectacolele din Bistrita si Cluj?
Da, am sa introduc cateva momente din “The Outsider”, desi este dificil sa adaugi ceva nou unei perceptii definite despre un artist.
Am absentat 20 de ani din viata artistica din Romania si cele cateva inregistrari facute demult au conturat o anumita magine. Dar in anii acestia am mai adaugat si alte fatete imaginii mele muzicale, fatete pe care as vrea sa le prezint si la Bistrita si la Cluj.
Adriana Ausch se intoarce acasa
Ati alternat Romania cu Israel, Germania si SUA. Care e drumul spre casa? (sau care dintre aceste locuri este "acasa”?)
Pentru mine "acasa” este acolo unde ma aflu pe moment; "acasa” inseamna toti cei care-mi sunt dragi… la New York, la Toronto, la Tirgu Mures, la Frankfurt, in Haifa si lista ar putea continua.
Adresati-le un gand spectatorilor din Bistrita si din Cluj, care va asteapta cu emotie!
in primul rand, numai gandul in sine ca ar fi spectatori care isi amintesc de mine ar fi suficient sa adauge inca o tona emotiilor mele… Multumesc eforturilor lui Florin Sasarman si tuturor celor ai caror nume nu le stiu si care au muncit ca aceste doua evenimente sa fie posibile.
Sper ca spectacolul meu, poate surprinzator prin faptul ca nu va fi in exclusivitate folk, ci un spectacol eclectic si-n mai multe limbi, sa placa publicului.Gandul intalnirii si a reintalnirii cu publicul de la Bistrita si Cluj e incarcat de imagini si amintiri pe care crezusem ca le-am uitat. "Trecutul se intoarce in noi”, nu stiu daca-si afla rost sau nu, dar de intors se intoarce.
Interviu realizat de Dona Sasarman, Radio Cluj