Gagici virtuale am bifat. Retelele alea sociale in care stai mai nou toata ziua la birou, cu ferme, cazinouri, carciumi inchipuite si unde chiar iti faci si nevoile, ne tin in virtual. Cumparaturile nu au farmec daca nu se intampla online (e mai palpitant cand ti se fura direct din card decat sa ramai fara portofel printre taranii aia care merg cu tramvaiul). Brandurile fac calcule cu publicul tintuit pe traficul din online. Ca sa n-o mai prelungim, suntem niste cablati, niste juniori de Robocopi sau de Terminatori. Lovitura virtuala vine insa din alt domeniu. Pentru lumea reala ne-am luat masini bengoase pe care nu mai avem unde sa le conducem, ce sa mai vorbim de parcatul lor. Nevoia de autostrazi, pe care o tipam de la televizor pana la masa cu rudele de sarbatori, este acum satisfacuta. Autostrazile exista, numai ca si ele, ati ghicit, sunt virtuale. S-a rezolvat cazul, iata ca avem drumuri fara numar, treceti pe calculatoare si simulati-le fara mila.
Din ciclul gandirilor pozitive iata ca am mai rezolvat un caz. Caii putere se dau pe google. Mai exista un joc frumos, cel al ridicarilor de masini de catre firme private cu ajutorul primariilor. {sta e un joc extrem de real, te musca rau la buzunare, dar din pacate noi nu avem succes la intratul in el. Nu avem calibrul necesar unui afacerist din ridicatul necazului altora. Daca autostrazile au fost mutate in virtual, cu locurile de parcare e mai greu, la naiba, ceva tot trebuie sa fie puternic ancorat in real. Treaba cu parcatul face asa multe parale, ca pana si cetatenii Mihai Viteazul, Heliade Radulescu, Gheorghe Lazar si Spiru Haret s-au asociat si isi trag parcare subterana la Universitate. Pentru asta au trebuit insa sa-si mute statuile in Parcul Izvor. Probabil in ceva decenii vor ajunge sa-si ia si banii din parcarea subterana. Pana atunci regii locurilor de parcare sunt aurolacii de seara. Hai sa ne dam pe autostrada virtuala, hai tare! Avanti popolo!