De Citit : Editoriale

Vechiul improspatat

| 30 septembrie

Toamna. Nostalgie. Apropo, poate aveti timp de auditii pe net (www.nostalgie.fr, ar fi o alegere potrivita), sunt indicate la serviciu. Merg inainte de o crama, de o mustarie, o pastrama sau chiar si o bere.
Toate astea sunt de testat pe strazile renovate din Centrul Vechi. Zona care are o sectiune nou-nouta in 24-FUN.
Va puteti preumbla pe Lipscani, Franceza sau Gabroveni fixandu-va repere din editia tiparita a Centrului Istoric. Asta ca tot am inceput in nota nostalgica de tip frantuzesc.
Micul Paris iese usor la iveala in zona veche. Sa speram ca se va reinventa cat mai curand sub mainile restauratorilor in a caror grija a fost dat. Deocamdata suetele de la cafenelele insirate pe stradute le concureaza pe alea fara forma si fond din mall-uri sau alte zone pe trend ale capitalei. Acum, dupa ce ne-am luat doza de parfum vechi, sa incercam cateva din evenimentele saptamanii.
La Romexpo avem prilej de inventat istorioare vitejesti. Pescarii si vanatorii sunt asteptati la „Expo Aventuri“.
Pe 2 octombrie avem o tripleta redutabila in materie de clubbing. In The Silver Church are loc un eveniment caritabil, „Cyber Mental 4“, festival de muzica si cultura electro/industrial. Expirat-ul se redeschide de la ora 21.00, iar Control-ul implineste un an de treburi alternative, live-uri si alte spectacole specifice. La taierea tortului participa The Mondo Jacks si Blister Blue. Pe 8 octombrie, la Sala Polivalenta avem concert mare de tot cu Iris. Daca zilele recoltei v-au picat cam greu la stomac puteti sa va reveniti la „Wellfit Expo Romania“ in cadrul Baneasa Shopping City (pana pe 4 octombrie). Duminica seara puteti trage de „metale grele“ in Fire. Toamna a venit cu evenimente bogate pentru toate gusturile. In rest, criza merge neabatuta mai departe. Ne mai vedem si in episodul urmator. Avanti popolo!