Am ramas mult mai putini.
*Ma simt cumplit de vinovat, acum, ca s-a dus. Ca nu ne-am amintit de el de ani de zile si am facut-o abia acum, cand a devenit "stire“. Ultima oara l-am intalnit in calitate de militant pentru educatia copiilor romi. Avea dreptate. Dar el spunea "tigani“ si am incercat sa-l conving sa renunte. N-am reusit atunci. Te rog iarta-ma pentru nesimtirea mea si a confratilor din presa romana.
*N-am scris niciodata aici despre Festivalul Enescu. Am zis ca ar fi indecent sa intru pe un teritoriu in care ar trebui sa fiu asistat cultural ca sa pot scoate cel mai minuscul piuit. Iar cum guvernul zice ca nu-si poate permite sa mai duca in carca tot felul de asistati, uite, tac. Dar nu pot sa tac pana la capat: am traversat Calea Victoriei si hat, am incaput in navodul din fata Ateneului. Concert gratuit, spatiu flexibil – consumul de mici si bere e elegant separat de zona de consum de cultura – in care nu m-am simtit captiv. Vazut de afara, cu ochii unui plebeu curios dar cam speriat, festivalul Enescu arata ca un Olimp care si-a deschis, prietenos, portile, muritorilor. Felicitari organizatorilor, am supravietuit, fara sa fac atac de panica, unui concert de vioara si pian.
*Supradoza de muzica culta se cerea a fi iute tratata cu ceva care sa-mi permita sa reiau respiratia. Am primit, ca prim ajutor, punk francez. La ora la care am ajuns eu, fredonand Dvorák, la Underworld, concertul celei de-a doua trupe de francezi era pe la jumatate. Trei fete, o baterie, bas si sax si, respectiv, viola/vioara – tustrele cu voce, dintre care una cu Voce. Canta un "postpunk“ sau "anarho folk“, "art punk folk“. Sunt mult mai muzicale decat s-ar cadea pentru un punk straight. Dar, daca tot eram in timpul Festivalului Enescu, prima vioara punk din viata mea a picat la fix.
P.S. vizitati-le, au un disc liber la http://www.dogmazic.net/Zerevengers