Ce face Sacha Baron Cohen n-o fi pentru toate gusturile, dar dincolo de orice diferente de gust ar trebui sa se impuna constatarea ca omul e un geniu.
In pielea personajului Brüno – un austriac gay ahtiat dupa glorie –, Sasha Baron Cohen testeaza toleranta societatii americane la homosexualitate.
Ca si in incarnarile lui precedente – Ali G. si Borat –, Cohen foloseste tacticile emisiunilor de farse TV, interactionand, sub masca personajului, cu oameni care nu stiu ca e o farsa.
Ce-i drept, de data asta exista mai multe motive ca in trecut de a suspecta ca unii dintre interlocutorii sai stiu, dar Brüno tot e cea mai riscanta dintre campaniile de gherila comica pe care le-a purtat pana acum: e clar ca nici vanatorii din Alabama pe care-i compara cu fetele din Sex and the City, nici vlajganii veniti sa vada un meci de wrestling, carora le ofera in schimb un spectacol de sex gay, nu fusesera pusi in tema.
Si provocarile lui de-aici nu sunt riscante doar pentru propria-i sanatate: am iesit de la Brüno cu sentimentul ca filmul ori va grabi cu ani buni procesul de acceptare sociala a gay-lor, ori il va da inapoi cu si mai multi ani.
Brüno e opusul gay-ului sobru a carui imagine se straduiesc de atatia ani s-o impuna mass-mediile luminate; e o super-paparuda insatiabila sexual.
Cohen mizeaza pe faptul ca, odata intrati in sala, chiar si cei mai homofobi spectatori vor renunta cu greu la superioritatea pozitiei de complici in care-i pune farsorul asupra pozitiei de victime in care-si pune intelocutorii de pe ecran; deci vor rade cu Brüno-Cohen in loc sa empatizeze cu dezgustul unora dintre cei carora acesta le face avansuri.
Daca strategia asta e sortita sa ramana controversata, abilitatile fenomenale ale lui Cohen – perfectiunea tehnica a mastilor pe care si le pune si sangele rece cu care le mentine indiferent de situatie – ar trebui recunoscute de toata lumea.
Omul e un geniu.