De Citit : Editoriale

Touch-screen al tineretii mele

| 04 martie

Generatia urmatoare nu se va mai uita la desene animate cu “Inspector Gadget”, ci este deja “Inspector Gadget”.

Am in fata ochilor, in fiecare zi, un copil de un an si ceva. Fiica-mea. La varsta ei, a trimis acum cateva zile doua MMS-uri cu poze pe care le-a facut chiar ea. Si asta fara sa o las. Daca o lasam, probabil ca trimitea mai multe felicitari neclare de 1 martie decat am primit eu urari scrise in toti Pastii la un loc. Deja, stie foarte bine ca telefonul meu, o vechitura cu butoane, nu merita atentie decat ca player audio. Ce-i place ei cel mai mult este iPhone-ul, pe care se uita singura la poze, dand cu degetelul unsuros pe touch-screen-ul murdar deja de mancare intarita. Pentru ca n-ai ce-i face, oricat ai incerca, la telefon tot ajunge. Astea cu touch-screen ii plac cel mai mult, asa ca de fiecare data cand ajunge la un gadget, prima chestie pe care o face e sa traga o dara cu degetul, sa vada icoanele daca se iau dupa ea. Daca nu se iau, e clar, e rost doar de butonat. Cat a avut iPad, a fost foarte fericita, doar ca nu-i convenea ca era greu manevrabil. Un copil de un an si ceva cu un iPad in brate e ca un nene beat care-si muta televizorul LCD. Se descurca, dar poate cadea in orice moment.

Nu ma intelegeti gresit, eu nu vreau ca ea sa ajunga la obiectele astea. La laptop i-am interzis de milioane de ori, si tot se curbeaza de oftica atunci cand n-o las sa apese pe “space” si-mi face pauze in texte. Ii ajung 10 secunde de neatentie, ca sa puna mana pe un gadget si sa-l sfredeleasca. Si ma intreb asa: daca acu, la varsta asta, ea stie diferenta dintre un touch-screen si un LCD normal, iar jucariile de lemn stau intr-o galeata de cand a descoperit cum se baga si se scoate un jack dintr-o mufa de casti, io ce ma fac mai incolo? Imi tai curentul?