trebuie sa dansam
Tanzimaugust este cel mai cunoscut festival de dans contemporan din Germania. Poate cel mai vechi, poate cel mai mare. Habar n-am. Nu stiam prea multe despre el, dar mi-am propus sa ma acreditez. Recunosc ca singurele situatii in care imi asum statutul de jurnalist sunt cele in care as putea intra gratuit la muzee, concerte sau orice alt eveniment. Faptul ca un jurnalist din Romania e interesat de dans contemporan in Berlin i-a blocat pe cei de la departamentul de PR ai festivalului. M-au intrebat despre ce spectacole am de gand sa scriu. Am raspuns ca sunt obisnuit ca intai sa vad spectacole si pe urma ma decid. Mi-au trimis o lista in Excel cu toate titlurile. Am bifat cu salbaticie cate unul pentru fiecare seara. Festivalul dureaza doua saptamani. Cateva zile mai tarziu, am primit inapoi lista pe care era imi era aprobata intrarea la jumatate dintre spectacole si nu dintre cele importante. In festival a fost prezent si un artist roman. M-a rugat sa nu scriu nimic despre prezenta sa, asa ca nu scriu. Si nici nu am de gand sa scriu despre Tanzimaugust, dar m-as fi simtit prost daca nu publicam un articol cu titlul asta. Poate o sa-l scanez si o sa-l trimit la departamentul de PR.
Intrucat acest text trebuie sa se continue, voi alege sa descriu o dupa-amiaza intr-un parc, subiect care i-a preocupat pe toti scriitori romani, dar si germani, alaturi de alte subiecte ca moartea, instrainarea, bolile de piele si pierderea inocentei. Intrucat in mai toate parcurile sunt mese de tenis, nemtii au bunul obicei sa le foloseasca. Spre deosebire de romance, nemtoaicele nu merg la sala ci fac sport. In dupa-amiaza aceea binecuvantata la una dintre mese juca un cuplu. Langa ei se afla un carucior in care se afla un copil care nu plangea. Pe o banca stateau doi baieti. Piercingul in limba si buric e demodat in Berlin, acum bucatele metalice se infig in ceafa. Cel care nu avea piercing in ceafa avea un cercel in ureche. Mai bine spus, in gaura din ureche se afla un inel, pe lat, astfel incat lobul se lungise cat cel al unei statui din Insula Pastelui. Fiecare avea in mana cate o carte si, deloc surprinzator pentru orasul asta, citeau.