De Citit : Editoriale

Tacerea e obligatorie

| 20 ianuarie

Inventati, inventati dar mai si stati, copii si frati!

Cand oamenii inventeaza, de ce inventeaza? De unde vine asta? Din neastamparul firii lor, din nemultumirea cautatorului care simte ca mai e ceva ascuns ochilor, simturilor, ceva pe cale sa fie palpabil, solutionabil, gasibil. Din dorinta de a fi in confort 7D. Toti incercam asta, dar ni se atrofiaza simtul daca nu-l exploatam. Ai nevoie de Profesori. De Maestri. De Batrani. Sa-ti dea scurtatura catre stiinta si sa-ti insufle iubirea, nelinistea, infrigurarea cu har. Plus ca mai trebuie sa ai din dotare cate ceva. Dar ce bine e sa incerci sa desco­peri. Numai daca te gandesti la inventiile noastre de copii. Un bat exact atat de lung cat sa-ti stinga lumina, o oglinjoara mare cat s-o cuprinda palma care reflecta ce-i in televizor chiar sub patura sub care te prefaci ca dormi, guma de mestecat care lipeste de perete fotografia tatei perfect. Ce victorie cand te prinzi ca poti lega chiar tu ceva. O mai fi fost facut, dar fiindca tu treci pe-acolo prima data se cheama ca macar cateva secunde esti campion absolut. Iar cu varsta, cu acumularea de informatie, cu ravna, poti sa fii printre cei cativa care striga „Evrika!“ cand descoperi cum sa suni la usa, cum sa vorbesti cu cineva din alta localitate, cum sa ajungi fara efort in acea localitate, cum sa vezi in cutii oameni mici din alt colt al lumii dand cu piciorul in minge. De cate ori castigi ceva pentru ceilalti este de asemenea o treapta. Care in acelasi timp ne si coboara, culmea. Cu cat urci fericit mai sus cu atat te dor ochii mai rau, pot chiar sa lacrimeze daca aerul e tare. Pierdem ceva. Suntem multumiti sa asimilam minunea de a vorbi la telefon chiar de pe varful muntelui, dar nu mai stim, nu ne mai intereseaza sa vorbim intre noi. Suntem jenati, abia gasim subiecte comune. Daca totusi reusim, indrugam banalitati cliseistice rau. Mai bine tacem. Ne-ar trebui o perioada de tacere.