tralalalala
Jur pe fustita lu’ Shakira ca n-am mai vazut asa ceva. E vorba despre minunatul sentiment, contemporan, romanesc, al supermarket-ului. Bagam de zece, forjam, umblam la supermarket de ne sar capacele. Impingem la carucioare cu o ambitie de dimensiuni epopeice. Cumparam, nenica, de parca maine e 2012 si se aliniaza planetele. Si cel mai misto e cand stam cu orele la coada, la case, sa marcam banu’, si ne zgaim sa vedem ce-au cumparat ailalti. Astea sunt niste clipe unice, de comuniune nationala, cand tot poporul se imbratiseaza din priviri si evalueaza cosul aluilalt. Si toti ne intrebam acelasi lucru, mai ales pe praful asta. De unde dracu avem atatia bani, de ne petrecem trei sferturi din viata la supermarket? Ei bine, supermarketul nu-si pune intrebarea asta. Supermarketul s-a prins cu cine are de a face si isi vede, linistit, de treaba. Pentru ca e in Romania, joaca dupa reguli romanesti. Normal. Spre exemplu, nu-i pasa ca rudele lui de afara, de prin alte tari, de sarbatori, sa zicem, fac niste reduceri de-ti pica basca. La noi e invers. De sarbatori facem cam asa. Vin romanii in hoarde cumplite la cumparaturi? Vine poporul in numar mare sa bage la ghiozdan? Pai daca vine in numar asa de mare, sa raspundem si noi, cum se cuvine, la treaba asta, bagand niste preturi pe masura. Adica mari, fratica. Ce daca exista tra-datori de neam si tara, care merg sa cumpere de la bulgari si de la unguri, unde preturile sunt la jumate? Asta fac aia care au bafta sa stea pe langa granite. {ilalti n-au de ales. Stau si vad cum se tulbura ochii domnului sturion, pe gheata fina, iar pretul pas de se topeste. Dimpotriva, pe masura ce fuge nisipul din clepsidra, muschii pretului sunt din ce in ce mai bine definiti. Dar n-are nimic. {sta sa ne fie necazul. Hai, la multi ani! Pusi. Ne vedem la cumparaturi.