Universul Elegant
Putine au fost, in ultimele saptamani, momentele de radio cu feed-back atat de mare ca cel in care am povestit, superficial si amatoriceste, despre teoria stringurilor. Pe foarte scurt, chiar mai superficial si mai amatoriceste, stringurile sunt niste mici corzi de energie de diferite vibratii, care ar exista in fiecare particula subatomica, conectate toate la o membrana care, astfel, ar uni tot ce exista in 11 dimensiuni ale universului nostru, pe care le propune modelul.
Spun ar exista pentru ca teoria stringurilor e undeva la granita dintre fizica si filozofie. E o teorie demonstrabila matematic dar nu si experimental. Suficient de inaplicabila practic, dar suficient de importanta sa justifice o parte din multele miliarde cheltuite la CERN. Exista un documentar, The Elegant Universe, care explica lucrurile astea un pic mai bine decat mine. Bine, infinit mai bine decat mine. Dincolo de detaliile stiintifice, povesti de genul asta au, mai ales garnisite si cu alte lecturi, si altceva. Arata ca universul e elegant. Ca mai tot ce vedem noi in jur sunt clisee mentale. Ca in noi, in voi, in asta si in asta, sunt frumuseti ascunse, care tind spre infinit. Ca golul nu e gol, poate e un camp Higgs.
Ca poate noi suntem doar vibratii. Si poate cand cantam in cor ne acordam in game. Ca exista scurtaturi in spatiu. Si ca nu trebuie sa ne fie teama pentru ca, se pare, niciun zeu nu ne vrea raul. Ca e foarte probabil sa existe dimensiuni deocamdata imperceptibile pe care, vreodata, le vom vizita. E greu sa va fac pofta de lucrurile astea in cateva randuri.
Dar incerc: universul, de la mic la mare, va promit, e mai important decat politica, pornografia, manelele si tabloidele la un loc. E atat de misterios si elegant ca-ti vine sa dormi cu el.