De Citit : Editoriale

Scump, doamna, scump!

| 19 mai

desi e gratis

Polen, mesajul pe care il trimit florile spre trupul uman. Musli cu supliment de riboflavine. Fructe de goji, antioxidatul perfect, poarta de intrare spre tineretea fara batranete. Coenzima Q10, miracolul prospetimii eterne a tesuturilor (diferita de coenzima Q7, marele vapor pe patru roti, aspirator de gagici). Ciuperci, prafuri, siropuri, pastile, capsule, milenara intelepciune chineza care vine sa ne salveze de la orice. Echinaceea, leacul suprem care vindeca totul. Roibos, ceaiul zeilor, taina inteleptilor din Orient. Detergenti cu particule inteligente care patrund in intimitatea fibrei textile, facand dintr-o zdreanta o toala de soi.
Telefoane cu gps, cu mail, cu fax, cu imprimanta, cu televiziune, cu radio, cu aparat de fotografiat de enspe megapixeli, cu carduri de memorie de taspe giga, cu ecrane cu quspe culori si Snake de generatia a xspea. Televizoare 3D. Pedometre. Adica niste sculute care se baga in pantofii de alergat si-ti spun cati kilometri ai facut, la ce altitudine, ce diferenta de nivel, cu ce viteza, ce fotbalist favorit avea tac’tu si ce-ai mancat la timbildingu’ de acum trei ani. Discuri in editii ultra-limitate pentru marii cunoscatori, cu discutii ale artistilor in studiouri, sforaituri din pauzele in care ii lua somnul si ragaituri discrete dupa o portie de sushi ale fetelor care faceau backing-vocals. Masini de tuns iarba, cu ecran LCD conectabil wireless la sistemul home-cinema din casa. Pantofi cu talpa activa prevazuta cu puncte de presopunctura, incaltamintea viitorului, mai eficienta decat cincizeci de ani de reflexo-masaj continuu. Arta suprema, arta care a atins deja perfectiunea e arta de a a-i scoate individului banul din buzunar. E o arta profund fascinanta, un spectacol fabulos, care se joaca zilnic. E cel mai scump spectacol gratuit.