Despre un Dumnezeu spectator
Accidentul din Muntenegru l-a scos pe Dumnezeu din Constitutie. S-au cautat atat de mult si cu atata ravna, cu atata turbata insistenta vinovati, incat e clar ca nimeni nu a avut macar o clipa incredere in intortocheatele carari, drumuri nationale, autostrazi ale Domnului. Putina credinta, ce dracu’!
De ce juca nu stiu cine baschet cand a avut loc accientul? De ce dupa aia n-a mai jucat? De ce ministrul ala nu a aflat mai repede? De ce s-a dus in Muntenegru imediat ce a aflat de accident? Dar soferul, cine-i soferul? Dar ingerii din Muntenegru? Dar Mircea Sandu care vrea un amical cu Muntenegru? Dar licentele agentiei de turism? Dar franele? Dar autocarele? Si tot asa.
La un moment dat mi-a venit sa ma duc sa ma predau, sa le zic ca eu am aruncat o coaja de banana, ca eu sunt ministru de Externe, ca imi dau demisia, doar ca sa inceteze totul, sa-si aduca oamenii mortii in tara fara atata saliva de televizor si toape gretoase insetate de sange si capete.
Ti se cere sa simti atat de mult si atat de repede, atat de alert, incat ajungi sa nu mai simti nimic, sa ramai catatonic, sa privesti tamp. Ti se cere sa crezi atat de multe lucruri, atat de multe news-uri, incat nu mai crezi deloc, pentru ca stii foarte bine ca ceva mai tarziu, peste un minut, va aparea o alta stire, mai adevarata.
Nu stiu ce sa spun, dar, cand auzi de 18 morti, intr-o tara de credinciosi, te-ai fi asteptat sa i se dea putin credit si lui Dumnezeu.