Imi inchipui ca era o vreme cand imediat dupa nunta, sau poate dupa pensie, cele mai puternice familii din Romania isi construiau o casa de vacanta in cel mai la moda loc din Romania. Sau cumparau una din casele mai vechi, parca impletite de mana, cu firide elegante, cu garnisiri atente din lemn si cu balcoane vesele ca niste ochi de copil.
Mi-i inchipui pe nobilii secolului 19, foarte diferiti de avutii zilelor noastre, plimbandu-se sambata seara pe Bulevard, discutand despre ultimele minuni ale revolutiei industriale. Cei mai tineri poate ca erau inca la bai ori pe terenurile de tenis, neputandu-si lua ochii de la cate o domnisoara cu obrajii roz si corsetul incins pe corp, pe care o salutasera mai de dimineata, cand aparuse, ca de nicaieri, in viata lor.
Apoi, duminica dimineata, turnuletele si terasele vilelor din Borsec se umpleau de miros de cafea pe sub care alunecau copii galagiosi, in cautare de serbet.
Sambata trecuta nu era insa nimeni pe Bulevard si nimeni in balcoane – a doua zi. Doar localnicii mai vin dupa apa in Borsecul de Sus, tulburand linistea de lac nevalurit a statiunii de odinioara. Tulburand Bulevardul batran, care se tine inca drept, ca un batran mandru de ce-a-mplinit la viata lui.
Din dreapta si din stanga il privesc conace-giuvaier, strivite la propriu de zecile de ani de nepasare. Acoperisuri prabusite si pereti fara tencuiala, descoperind rani adanci pana in sufletul caselor. Printre izvoare, Vila 13, Vila 50 si Vila 120 se culca tot mai mult la pamant, an cu an, scandura cu scandura.
E prea frumos si prea trist acolo, Borsecul n-are cum sa nu se trezeasca din dezmortire pana la urma.