Cum iti poate schimba viata ceva
A intrat pe scena dar am crezut ca e un baiat de la tehnic care mai are un mic detaliu de rezolvat, iute si discret. Baiatul a fost aplaudat ca fiind Laurie abia dupa ce si-a scos o ciudatenie de vioara si a inceput sa produca sunete. Vioara nu era vioara, avea memorie si reproducea cateva masuri in timp ce artista canta altele si tot asa. Spatiul s-a umplut de vulturi patetici, pusi pe speculatii socio-politice. Apoi Laurie Anderson s-a apropiat de microfon cu gura si a inceput sa vorbeasca. Primul ei spectacol (1969) a fost o simfonie interpretata la claxoane de automobil. De atunci a facut arta in foarte multe limbaje – este artist vizual, cantaret, coregraf, compozitor, dar ma bucur ca am vazut-o in primul rand ca narator. Starea de spirit in care m-a asezat in nacela mea din sala a fost ruda cu emotia primei lecturi a Micului print.
Poveste (repovestita de mine): „catelul cu care a iesit Laurie la plimbare era un foarte activ explorator al circumstantelor: nasul lui scana absolut tot ce misca in jurul sau, cale de 360 de grade; nici un boschet, radacina, bilet de metrou, nimic nu scapa de botul sau investigator. Ei bine, odata, in timpul unei asemenea intamplari un vultur l-a confundat cu un iepure si l-a atacat; pasarea s-a prins pana la urma de gafa si a sters-o bombanind; efectele agresiunii insa nu s-au mai sters. Catelului i s-a deschis un urias orizont, cu totul nou si plin de cu totul alte pericole: tot spatiul de deasupra. Viata lui s-a schimbat definitiv. Asa s-a schimbat viata locuitorilor din New York dupa 9/11…“. Am incercat sa reproduc un text – care era supratitrat in timp ce artista-l rostea; povestirile de acelasi calibru, care mai filosofice, care de ieri, care de la inceputul lumii, au facut spectacolul. Am avut o viata de caine atent la tot ce ma inconjura; acum am vazut-o pe Laurie Anderson.