De Citit : Editoriale

Pediatrul perfect pentru parinti exagerati

| 02 noiembrie

Era odata pe lume un cuplu de parinti absurd de extrem de grijulii si de ingrijorati, asa cum numai parintii pot fi la primul nascut; asa cum sunt toti prietenii vostri care au prasit deja, asa cum au fost si parintii vostri atunci cand v-au avut pe voi si asa cum veti fi si voi cand veti avea puiut – asta daca nu aveti deja.
Acesti parinti extrem de deranjant de stresati isi petreceau toata ziua pe Facebook, pe forumuri si in discutii despre copii, pentru ca aveau intrebari. Iar cand spaima albastra le provoca spasme respiratorii, dadeau fuguta la cabinetul unui pediatru celebru de la noi din oras, pe care il intrebau de toate cu o mimica incrancenata de oameni chititi sa nu faca niciun compromis de la sanatatea, viitorul si fericirea viitorului contribuabil.
Medicii vad multe, si cei cu adevarat experti sunt greu de urnit din calmul lor profesional. Asa ca nenea doctorul le-a raspuns speriatilor la toate intrebarile, i-a ghidat prin apele tulburi ale cresterii copilului pe baza preceptelor educationale si biologice moderne si sanatoase. Da, e OK sa plânga cu sughituri fara niciun motiv aparent; da, e in regula sa-si dea cu capul de patut in mod repetat; nu, daca-i dati ciorapei roz in picioare nu va ajunge homosexual.
Si pentru ca tirul intrebarilor nu mai contenea, ca la “Vrei sa fii miliardar”, pediatrul s-a hotarat sa-i trimita la un medic mult mai bun, un domn profesor universitar cu cabinetul chiar aici, langa el! Si el le va raspunde cu mult drag, pentru ca are o experienta vasta cu asemenea probleme.
Cand au auzit de domnul profesor medic, parintii s-au emotionat si i-au multumit fierbinte, cu lacrimi in ochi, si au iesit degraba din cabinet. Si au ajuns in fata cabinetului domnului profesor univesitar medic, si acolo au ramas siderati când au citit, mare, pe usa: "Psihologie, psihoterapie, psihiatrie, orar zilnic 12-14".
www.groparu.ro