De Citit : Editoriale

Pe cine intereseaza

| 14 iulie

cam asa se termina disertatia mea de master despre lorgean theatre:

„In mai multe cartiere din Berlin, de doua ori pe an, in curtile blocurilor se organizeaza o petrecere colectiva la care participa toti vecinii, indiferent de varsta. Toata lumea contribuie cu mancare si bautura, curtea interioara este transformata in ring de dans si locuintele de la parter devin un spatiu comun dedicat socializarii. Relatiile dintre locatari sunt astfel descatusate de formalism, punandu-se bazele unor relatii mai apropiate. Astfel, locatarii au ocazia sa se cunoasca, ca in mediul rural, unde toata lumea se stie cu toata lumea, isi dau binete cand se intalnesc si se intreaba ce mai fac sau de familie. Blocul devine astfel un sat pe orizontala, sau mai precis, o comunitate reala, nu doar o insumare de spatii locuite.

Asistand la o asemenea petrecere, m-am in­trebat daca acest lucru ar fi posibil intr-un bloc din Bucuresti si daca as vrea sa dansez sub privirile batranei care locuieste in apartamentul de vis-a-vis si care imi pandeste orice miscare, mai ales de cand tin teatru la mine acasa. Daca la inceput, aceasta imagine m-a oripilat, dupa ce m-am gandit mai bine am realizat ca as vrea sa am relatii mai bune cu vecinii, chiar si cu cei care par nesuferiti. Si nu neaparat prin petreceri. Nevoia de „fermecare“ a ramas constanta de-a lungul evolutiei umanitatii, s-au schimbat doar modalitatile prin care aceasta nevoie a fost implinita. Nu este nevoie de o reintoarcere la credintele in zane sau lari si penati, si nici de transformarea spatiului domestic in echivalentul casnic al Disneyland-ului. E suficient sa renuntam la timpul petrecut in fata calculatorului si sa incercam sa deschidem mai des usa apartamentelor pentru ceilalti.“