“Intr-un recipient de lut, am introdus un continut. Dar continutul cel netot n-a izbutit sa intre tot“ (Nina Cassian)
Unul dintre mijloacele prin care imi place sa verific si sa savurez, cand si cand, existenta hazardului este poseta. In general, acest obiect in aparenta simplu, aparut inca din negura istoriei, este asociat cu superficialitatea feminina. In mod gresit, stratul de glossy care acopera poseta face ca privirea savantului sa alunece peste ea, fara a se opri intr-un punct anume, ca un reflector care matura un patinoar. Poseta, ca si produsele artistice, poate fi judecata din perspectiva formei (ceea ce nu ne intereseaza), dar mai ales a continutului.
Materialele din care e facuta provin din zone din ce in ce mai banale, in sensul ca orice lucru care are un minim grad de pliabilitate si care a fost altceva poate fi transformat la un moment dat in poseta. Istoria posetei este legata de aparitia sclavilor folositi, de cele mai multe ori, la transportarea primelor posete. Cand soata unui sef de trib realiza ca ii lipseste ceva de care are neaparat nevoie la drum, oprea convoiul, se indrepta spre cei 40 de oameni care carau cele 20 de piei cusute cu migala si, dupa numai 4 ore de rascolit, gasea podoaba de os cu care isi putea prinde parul. Dimensiunea este strans legata de continut.
In contemporaneitate, am cunoscut fete cu posete atat de mari incat isi tineau in ele amantii. In principiu in poseta se afla orice, dar imposibil de gasit in timp util. Muzeele de arta contemporana isi pot asigura colectii pe decenii intregi din obiecte pe care femeile le tin in poseta. Alaturarea lor sfideaza ratiunea si completeaza perfect personalitatea femeii de langa tine. Daca in spatiu s-ar trimite un container cu continutul posetelor, extraterestrii si-ar da seama imediat de faza confuza in care se afla omenirea.