De Citit : Editoriale

Papusi vii

| 05 ianuarie

— Sunt vii.
— Ei, as. E curent. Ochii sunt de sticla. Ar fi trebuit sa clipeasca.
— E piele, uite, au vinisoare…
Discutia ar fi putut continua ore in sir. Georgel si Marinus privira prudenti in jur – nu-i vazuse nimeni – si grabira pasul. In apropierea scolii, mult prea aproape, cum a spus domnul director, ridicand un dest in aer, se ridica noul magazin nefolositor. Scandalos de noul, nefolositorul si indecentul magazin de papusi sexy. Proprietarul era un venetic care il vrajise pe primar. Il vrajise e clar, remarcase Adelaida Costache, profa de geologie. Apoi aratase pe fereastra cancelariei catre vitrina stralucitoare. Aici trebuie sa intre in scena autorul, sa explice, pentru ca nimeni, da’ nimeni din oras n-ar fi indraznit sa spuna in gura mare ce era in vitrina. Fete. Papusi rococo, imbracate sau dezbracate indraznet, tolanindu-se-n vitrina. Pareau vii, iar o data pe ora isi schimbau pozitia, faceau miscari mecanice si isi scuturau genele. Apoi incremeneau in pozitii studiate, cum numai in revistele de moda gasesti. Erau machiate impecabil, rujul lucea pe buzele intredeschise, ciorapii negri faceau pulpele si coapsele sa straluceasca, iar sanii bombati plesneau dintre dantele.
Fireste ca a fost un scandal. Fireste ca directorul (bancii) a declarat ritos ca nu va da niciodata banii pentru o afacere imorala, provocatoare, decadenta. Directorul (postei) a jurat ca nu livra nicio corespondenta. In sfarsit, directorul (liceului) a jurat ca, in institutia lui, nimeni nu se va apropia mai mult de o suta de pasi de Gomora.
Dar adolescentii erau vrajiti. Atat de vrajiti incat nici nu pot sa va povestesc consecintele. Iar usile de la baie n-au gura sa povesteasca.
Marinus locuia la mica distanta. Facea cum facea si trecea intotdeauna prin fata magazinului. El, unul, era absolut convins ca fetele alea sunt vii. El observase micile imperfectiuni pe care ceilalti nici nu le vedeau. Numai el le simtea aorta, tremurul narilor, mancarimile de sub genunchi. Dar nimeni nu credea ca sunt vii. De aceea, visele usor perverse ale baietilor se impleteau cu ipocrizia tatilor. Toti se scuturau cu scarba. Numai ca, isi spunea Marinus, iata, numarul fetelor din vitrina scade constant. Nu intra nimeni in magazin, nu iese nimeni, cu toate astea, ele se imputineaza. Acum sunt numai trei. Iar Marinus e tot mai disperat. El e chiar indragostit de fata cu privirile goale, mica de statura, asezata pe scaunul rosu, cu picioarele desfacute si cu mainile incrucisate in poale. De aceea, cand se intoarce de la scoala, i se opreste respiratia-n gat. E o ultima fata in vitrina. Si e exact aleasa.
In clipa aia, hotararea lui e luata. Arunca ghiozdanul. Sparge vitrina. Insfaca fata si, in timp ce fuge cu ea in lume, gura ei fierbinte i se lipeste de ureche si spune:
— Iubitule!