De Citit : Editoriale

Omul cu insusiri

| 25 august

Nu conteaza ce-ai facut daca nu faci.

2314. Notate sarguincios, cu constiinta lucrului bine facut. Stan era multumit de sine. In definitiv, au fost relatii care au tinut si o luna, daca nu punem la socoteala faptul ca fusese casatorit o jumatate de an. Nu se pune. Si acum regreta timpul pierdut. Desi regretul priveste cu mandrie spre trecut. Niciun rateu. Nicio sovaiala. In sinea lui, radea de confesiunile gogonate ale amicilor. Stia el mai bine. Fiecare partenera varsase saculetul cu barfe pana la ultima intimitate. Auzise cate-n luna si-n stele. Asculta constiincios. De fapt, astepta sa treaca la treaba. Nu cunoscuse niciodata esecul. Parca ar fi vrut sa incerce senzatia aceea de stanjeneala, sentimentul zadarniciei. Imposibil. Sexul lui avea logica si verticalitatea proprii.
Nu cunostea indoiala, amanarea si nici melancolia de dupa. Sexul il tarase toata viata catre femei cu care n-ar fi schimbat o vorba. Il introdusese in asternuturi jilave, in cladiri darapanate, il legase la ochi, il biciuise, il fugarise, il aruncase de la etaj, il ascunsese prin dulapuri si tomberoane. Dar nici macar in momentele de cumpana nu ezitase. Trup, suflet si iar trup la datorie, sexul il tarase-n lesa toata viata.
Ar fi fost ipocrit sa regrete. Doar o usoara melancolie ii flutura in par. Autorul ar putea recunoaste ca era numai vantul, dupa ce Stan iesise prin parbriz cu 180 la ora. A cazut, rostogol, la picioarele mortii. Picioare despre care se auzise ca ar fi mai lungi decat Marele zid. Aiurea. Moartea e o babornita gajaita, facuta din noduri si semne. Demn, Stan se ridica, stiind ca nici moartea nu va scapa necompostata. Dar ce ciudat, e prima data cand „el“ nu-l asculta si-i tace rusinat intre coapse. Genunchii se inmoaie. Stan cade cu fata in poala mortii, iar nasul lui se propteste chiar acolo. Acolo, da.