De Citit : Editoriale

O coborare in infern

| 14 aprilie

Povestea unei casnicii ratate

Constanta Buzea, Crestetul ghetarului, Jurnal 1969-1971, Editura Humanitas. Probabil ca nu i-a fost prea usor poetei Constanta Buzea sa publice acest jurnal. Fiindca in el a notat destul de amanuntit infernul pe care l-a trait in acei ani (1969-1971) alaturi de sotul ei, nimeni altul decat tot un poet ca si ea, Adrian Paunescu. Se casatorisera foarte tineri, in septembrie 1961, pe cand el avea numai 18 ani si ea, 20. Prima parte a casatoriei traisera intr-o boema continua, foarte aproape de mizerie. In ’69, anul cand incepe jurnalul, erau deja oameni aranjati, cu carti publicate si laudate, aveau o fetita de doi ani si poeta era gravida cu al doilea copil. Numai ca, in cei opt ani de casatorie relatiile celor doi se degradasera continuu. El, fire tumultoasa, era vesnic indragostit de alta, si nu-si ascundea indragostelile, ba din contra. La un moment dat se indragosteste de o poeta maritata, numita in jurnal Nana-Otilia, Ana Blandiana pe numele ei de poeta (numele real al Anei Blandiana este Otilia Valeria Coman) si toata lumea literara priveste amuzata la suferintele poetului refuzat. Refuzul ii este totusi folositor, deoarece din atata suferinta poetul a „nascut“ cel mai bun volum al sau, Fantana somnambula, pentru care a luat Premiul Uniunii Scriitorilor. Nu numai ca-si insela nevasta pe fata, dar devenise meschin pana peste poate. Isi suspecteaza nevasta ca ii fura din bani, subiect de scandal continuu, refuza s-o lase sa foloseasca din cafeaua lui, mizerii aparent marunte, dar care transformau viata poetei intr-un cosmar. Precum un Orfeu modern, Adrian Paunescu n-a asteptat ca iubita lui nevasta sa ajunga in infern, ci i-a construit tenace un infern casnic, aici, pe pamant. Dupa care a parasit-o fericit. O carte pe care merita s-o cititi, macar pentru curajul Constantei Buzea, o mare poeta, altfel, care a facut publice lucruri ce indeobste se tin bine ascunse.