Anastase e pe cai mari. In intuneric. In bezna. Intr-un mister de gradul III.
— Domne, ma faci mincinos? Am auzit un Nuuu profund, sa-mi saie ochii, care s-a combinat cu sirena vapoarelor! Asa, din vazduh, era si mai profund… Ce va uitati ca la comedie? Pe acoperis, la etajul 4, in Tiglina 2, in Galati, acolo unde urla vapoarele zi si noapte. In orasul meu natal! Iar taica-meu voia sa devin contabil la Combinat! Pfui! Iar vocea a zis in clipa hotararii supreme: Nuuu! Si n-am sarit.
Ajuns in momentul decisiv al povestii, Anastase beleste ochii adanc in noapte. Toata suflarea ii urmareste efortul…
— Nea Tomita, sa-i aduc o bere lu’ saracu’ domnu’ Anastase?
— Da-i, Da’ sa fie Fulgeru’!
Cu toate astea, noaptea nu e numai intuneric. Departe de tot, printre becurile uitate pe camp, se misca niste luminite lunguiete. „Hac!“ face betivul si fuge repede la toaleta turceasca. Uimirea e generala. Halba cu bere „Fulgerul“ se opreste in miscare, stavilita de bratul vanos al Antoniei.
— Stiam ca se va intampla o data
si-odata!
Toata lumea se ridica in picioare. Cel mai neincrezator e, fireste, filozoful. Din aceeasi departare se aude un soi de cucurigit cu bipuri. Numai intunericul inabusa lumea, brazdat de luminitele lungi.
— Multumescu-ti Tie, Doamne! Am trait sa vad si asta. Stiam eu! Daca urmam primul imbold, eram acum oale si ulcele, in cimitirul saracilor din Galati! Dar ei exista! Mi-au dat un semn! Ce va uitati asa?! Ei, extraterestrii nostri! Asa-i, domnule filozof, ca nu-ti convine? Iata-i!
Pe langa zgomotul de cocos cu bipuri galgaite se aude si un latrat gafait. Apoi:
— Stai! Stai, javra naibii! Ursan, stai, ca te ia mama dracului!
Lumina se implanta in cer si o fata asudata si rosie apare din bezna:
— Plutonier Virgil Incondeiatu, aici esti?