fata careia nu i se potriveste numele
Vineri, spre seara
Am organizat o seara de telecinemateca acasa, iar ea s-a numarat printre invitati. Niciunul dintre noi nu o cunostea, auzisem in schimb de aparitia
prea-fericita a unui nou membru. Sigur, eram curioasa, dar nu am acordat foarte mare importanta acestui detaliu.
Cum sunt una dintre acele persoane extrem de tipicare cand vine vorba de emis pareri, nu ma pot abtine de la critici de tot soiul, cu atat mai mult cu cat era vorba despre o tipa din Bucuresti.
Nu mica mi-a fost surpriza, ca in loc de tipa – cocostarc pe care mi-o imaginasem, slaba, blonduta si timida, sa vad o copiluta subtire, bruneta si sociabila.
Rar mi se intampla sa descopar oameni interesanti, acel amestec de ceva special, care te atrage ca un magnet. Ca atare, greu mi-am dezlipit ochii de pe figura ei androgina. Pe toata durata filmului, nu am facut altceva decat sa port o discutie cu mine despre cat de putin i se potri-veste numele cu ceea ce pare ea a fi. Dupa miezul noptii, restul invitatilor s-au retras politicos, iar entuziasmul cu care anuntase ca ar vrea un pocker ne-a facut pe toti sa acceptam. Cum nu sunt nici pe departe un jucator macar semi-profesionist, discutiile despre vreme, politica, facultate, muzica ciudata, filme proaste si educatie mi-au captat atentia. Imaginea unei fetite de 15 ani care bea ouzo fara oprire si fara a fi in vreun fel afectata de alcool si, care vorbeste surprinzator de mult, avand o voce usor fumata si ragusita, a fost cel putin amuzanta la doua dimineata. Studiul meu psihologic s-a incheiat putin dupa aceasta ora, cand “Adevar sau Provocare” luase locul dezbaterilor filozofice. Pe Molko, caci pana la urma asa i-am pus porecla, nu am revazut-o de atunci, dar in dosarul meu de figuri interesante si oameni atipici si-a castigat un binemeritat loc fruntas.