De Citit : Editoriale

Minti deschise

| 26 mai

Cel mai bun film romanesc (bineinteles, in afara de Aurora) lansat pe piata de la inceputul anului este un documentar: Metrobranding.

Documentarul Metrobranding a fost proiectat la Festivalul Filmului European, a rulat o saptamana la Cinema Studio si sper ca, in urmatoarele luni, sa ruleze cu oarecare regularitate la Noul Cinematograf al Regizorului Roman: e unul dintre cele mai bune filme romanesti din ultima vreme. Pornind in cautarea catorva trademark-uri omniprezente in viata noastra de dinainte de 1989 (tenisii de Dragasani, becurile de Fieni, bicicletele Pegas, motocicletele Mobra, saltelele Relaxa si masinile de cusut Ileana), realizatorii Ana Vlad si Adrian Voicu au calatorit in orasele de unde veneau aceste obiecte (dintre care doar saltelele se mai fabrica si azi), au testat cateva modele si au stat de vorba cu oamenii care le fabricau.
Despre asta e vorba in Metrobranding (care, de altfel, se subintituleaza O poveste de dragoste intre oameni si obiecte): nu despre sentimentalismele sau fetisismele generatiei din care fac parte realizatorii (ambii nascuti in 1980), ci despre acea generatie a clasei muncitoare romanesti, legata intim de acele minunatii. Reprezentata deformat atat de propaganda comunista, cat si – adesea – in discursul politic/mediatic/intellectual postdecembrist, aceasta clasa e abordata aici cu mintea perfect deschisa, cu o curiozitate un pic ghidusa, dar fundamental serioasa, fara ambitia de a demonstra vreo idee preconceputa despre destinul ei, cu o corectitudine etica pe care realizatorii probabil ca si-au cultivat-o, partial, in preajma lui Cristi Puiu (Anca Puiu a fost producatoarea filmului).
Toti oamenii intervievati apar ca niste oameni frumosi: unii tristi, dar altii senini, unii hiperbolizand gloria trecutului, dar altii facand glume pe seama lui, si cu totii demni.