De Citit : Editoriale

Mare, la linia orizontului

| 01 martie

Unde perspectiva face bugetul sa para mic-mic

Un obiect de arhitectura care se suprapune pe linia orizontului e ceva mare, nu? Adica nu doar mare, ci mare, grozav, etc… Ergo, merita sa te zbati sa obtii fonduri si sa-l faci, ca dupa aia ramai in istorie, corect? Gresit! Mare nu inseamna automat si maret. Nici macar util. Sau frumos. Sau cool. Sau orice alt atribut cu conotatie pozitiva. Mare e doar mare, punct. E drept, epoca anilor 80, cand Bucurestiul a fost scormonit si reconstruit in toate directiile, ne-a indus intr-un fel perceptia ca „bigger is better”. Avand ca model Casa Poporului si marile bulevarde, multi dintre noi facem, inconstient, aceasta suprapunere de concepte. In cautarea „maretului cu orice pret“ se pierde scara umana.
La nivel urban, aceasta confuzie, folosita de cele mai multe ori ideologic, este catastrofala din punct de vedere al costurilor. Ceva ce este mai mare decat ai nevoie inseamna un cost mai mare de realizare si un cost mai mare de intretinere. Ca la o casa. Cati dintre noi nu ne-am dat seama, acum in criza, ca avem o casa prea mare, care nu-si merita costurile? Asa e si cu orasul; un „ceva” prea mare inseamna niste bani cheltuiti doar pentru show urban, orice ar fi „ceva”-ul respectiv. Oare merita? De obicei, in dezvoltarea orasului, conceptul de „prea mare” duce direct la neprietenos, neplacut, indepartat de om. Sigur, o sa-mi spuneti ca lui Haussmann i-a reusit; tineti cont insa de faptul ca asta se intampla acum 150 de ani! Orasul modern isi doreste sa recupereze relatia cu omul, in detrimentul monumentalului. Orasul european, cu preponderenta, are aceasta aspiratie, si ar fi momentul sa ne prin­dem si noi. Sigur, ne-ar fi utila o so­lutie de rezolvare a traficului bucures­tean, dar chiar trebuie sa fie vizibila din de­partare? Asta vrem sa ne fie linia orizontului? Si, mai ales, la banii astia?
www.teodorfrolu.ro