Sa pazeasca fetili.
Sunt un om tot mai calm. Mi se pare ca violenta nu este doar nociva ci si ca denota o lipsa de inteligenta. Si cu toate astea, sambata am cumparat unui copil pistol, grenade, cutit si o pereche de catuse. Asa mi s-a parut normal, a venit instinctiv. Prietena era cu mine. S-a bagat in pieptul meu si m-a amenintat la ureche sa nu-i iau copilului arme. „Te rog eu frumos, nu-i lua pistoale. Il inveti violent. Esti capos! Te rog termina, tu nu-ntelegi ca o sa devina agresiv?“. Avea o groaza genuina ca pustiul o sa scape de sub control, ca violenta o sa-l patrunda ca o otrava.
Am cumparat armele. Apoi ne-am ciondanit in masina, eu trebuind sa imi apar tot: copilaria, educatia lui taica-meu si armele copilariei mele, de la cutitul lui Rahan, pe care-l refaceam in fiecare vara, la tunurile cu carbid si, mai tarziu, la un pistol despre care nu va pot povesti. Sunt un om pasnic. Dar cred ca barbatii au si o agresivitate organica ce nu tine de tensiuni psihologice, de traume sau Complexe Oedipiene. O avem. Si important e sa ne-o educam civilizat.
Adica fereasca sfantu’, normal ca mi-ar placea paradisul, dar pana una alta, nu vreau sa fiu ultimul care pune mana pe manerul armei. Si nici fi-miu nu va fi. Asa ca baietii sa-i educe pe baieti si fetele sa-si vada de terciul ala pe care-l dau de mancare la papusi! Cand le violeaza careva eu ce sa fac? Sa strig „fara violenta“? Cam asta era discursul meu. Am ajuns la aniversare. Am daruit setul de arme. Ne-am dus in sala „celor mari“, am baut un ceai, m-am intors la copii. Alex vine la mine, cu mainile intinse si catusele puse: „Pai eu acuma ce faaaac?“