… sau servitorul care inghite curent
Da, marturisesc: locuiesc cu un robot. E nitel inspaimantator, mai ales cand se indreapta spre tine. Din aceasta cauza ii permit sa isi faca treaba doar cand suntem plecati de acasa. Si munceste in lipsa stapanilor constiincios, aplicat, ore intregi. Cand ma intorc, casa este luna, iar „el“ sta cuminte in coltul lui si mananca din priza. Acum vreo 2300 de ani, Aristotel isi imagina masini care sa munceasca singure si sa inlocuiasca sclavii – probabil destul de ineficienti si capriciosi. Mult mai tarziu, in Renastere, Leonardo Da Vinci construia Cavalerul Mecanic, o uriasa papusa miscatoare ascunsa sub o armura. Fascinatia omului pentru mecanisme „insufletite“ capabile de diverse activitati complexe este, asadar, veche.
Odata cu exigentele de productivitate industriala, populatia de roboti a crescut exploziv. Nu prea stim de existenta lor pentru ca nu vizitam uzine si nu avem cum sa-i vedem. Insa o buna parte din masina cu care ne plimbam este sudata, asamblata, nituita de astfel de alcatuiri. Iar armata americana are prin plutoanele sale si destui roboti care isi risca articulatiile in locurile periculoase. Este cert ca nu peste multa vreme vom convietui cu diverse mecanisme inteligente: acasa, la birou, pe peronul garilor, in spitale, la scoala. Un foarte bun exemplu este robotul aflat in posesia mea, de care va povesteam la inceput: cu forma de farfurie zburatoare, este de productie coreeana, are drept ochi o camera video si se deplaseaza elegant prin casa multumita unei multimi de senzori. Este un aspirator inteligent care poate fi programat. Se plimba prin casa, matura podeaua cu niste brate rotative si inghite meticulos praful. Cand termina, se duce singur la priza si se incarca. Este o minune tehnica, dar una accesibila: va sosi in magazinele autohtone inainte de Craciun, iar pretul nu va speria pe nimeni: 1.500 de lei.