Se ia o bucata de piatra,
se ciopleste cu o dalta de sange,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze
pana cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de numarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farama un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!
De cateva zile am o intrebare care ma macina (mi-a fost adresata de curand) ”De ce ramai in Romania? De ce Cluj?”. Raspunsul este usor de gasit insa din componenta lui imi lipsea esenta. Acel motiv care iti da emotie si te face sa lupti in continuare. Cautand inspiratia pentru editorial printre poeziile dragului nostru Nichita, am dat peste ”Lectia despre cub” si astfel mi-am gasit raspunsul de care aveam nevoie. Pentru ca respectiva poezie m-a dus instanataneu la imaginea Evei Crisan recitand aceste minunate versuri in ceainaria Qui One Quint.
Cea mai frumoasa seara de poezie la care am participat. Una in care am descoperit cat de diferite pot fi perceptiile asupra unei opere si in acelasi timp cat de asemanatoare pot fi trairile pe care ea le strarneste asupra noastra. Eva m-a purtat intr-o lume a Nichitei pe care nu o cunosteam, un univers al dezamagirii si al patosului, pentru care ii multumesc.
Asadar, pentru mine Clujul este acel mix colorat si plin de esente. Alcatuit din momente concentrate de fericire: o seara de poezie, o piesa de teatru in sala mica, o mica expozitie in Bastionul Croitorilor sau o degustare de vin. Evenimente mici si restranse care aduna in acelasi loc oameni asemanatori.
Acum va intreb pe voi: De ce Cluj?
www.alexandracraciun.ro