Mereu m-am considerat o romantica. Credeam ca le stiu pe toate. Daca ma gandesc bine cred ca as putea sa scriu o carte despre intalniri nereusite, inimi frante si dezastre in materie de relatii. Le-am avut pe toate: despartiri prin sms, pe Facebook, minciuni, am fost inselata si tot tacamul.
Sunt trei etape in tot acest proces: la inceput esti inmarmurit, nu stii cum sa reactionezi si iti vine sa-i incadrezi pe toti la capitoulul badarani (ma scuzati, stiu, nici noi nu suntem uneori mai prejos). Apoi te hotarasti sa te distrezi pe seama acestor experiente. Razi cu prietenele despre intalnirile nereusite, le rogi sa te sune ca sa scapi din discutiile plictisitoare, iti setezi alarme automate pentru momentele penibile in care trebuie sa te prefaci ca vorbesti la telefon. Si totusi de acolo mai e un singur pas: la un moment dat iti dai seama ca nu mai e chiar atat de amuzant.
Poate ca ai trecut de varsta critica (asta-i subiectiva, recunoasteti va rog ca toate o avem) sau poate ca pur si simplu te-ai saturat sa te intorci acasa dupa o zi de munca si sa n-ai nici macar un pisoi cu care sa-ti imparti existenta. Atunci iti dai seama ca e foarte putin probabil sa te mai impresioneze cineva si sa-ti rapeasca inima. Si mai trist este ca toti cei de varsta ta au prietene. Cei care nu au asemenea accesorii, mereu au o problema de care iti dai seama (de obicei) dupa 2-3 intalniri.
Eu am trecut prin toate etapele. De multe ori am uitat de mine in incercarea de a reusi. Aveam senzatia ca pierdusem din romantism, din capacitatea de a iubi si din indrazneala de a spera. Si atunci cand ma obisnuisem mai bine cu ideea ca zidurile pe care le-am construit sunt suficient de inalte incat sa nu le sara nimeni, am fost surprinsa de un suflet cald care le-a distrus pe rand.
Si probabil ca da: ”In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau cu atat va fi mai bun cel care-l va sari.”
Si-atunci mi-a demonstrat ca nu le stiu pe toate.
www.alexandracraciun.ro