De Citit : Altele

Inspiraţiune

| 19 octombrie

 

Sună un telefon, nu ştiu numărul, nu e în agendă, e deja a şaptea oară, omul e perseverent dar eu am treabă, acum gîndesc, deci poate să mai aştepte. Încă un apel, tot lung, tot nevricos. Caut prin telefon, n-am nici măcar vreun mesaj de la el; e clar, nu-l ştiu. „Dă-l dracu’. Să dea mesaj.” O fi baba aia care s-a îndrăgostit acu’ cinci ani de mine, îmi făcea de mîncare şi-o trimitea cu taxiul, mă duceam la Romană s-o iau, schimbam două autobuze cu patru sacoşe în braţe, trei feluri, nişte deserte şi ceva fructe, da’ se merita, şi oricum taximetristul putea să mă urmărească, nu?, iar cucoana nu trebuia să ştie unde stau. Am abandonat-o acum cîteva luni, în primăvară, după ce au ieşit urzicile. Nu-i nici dintre şefii mei aia mulţi de la slujbă, ăştia oricum băgau capul direct pe uşă, nu-şi mai consumau minutele, iar eu, din politeţe, săream în picioare şi rînjeam politicos. Totuşi, o fi vreunul căzut în vreo capcană, printr-un şifonier de amantă, are nevoie omul de o poveste frumoasă şi credibilă, se cam ştie că mă descurc cu vorbele, iar o minciună frumoasă îl poate salva de un zbor involuntar de la etajul şapte şi în felul ăsta pot creşte în ochii lui; aşa că am verificat şi numerele din tabelul oficial de pe perete. Nu-i. Deşi, chiar dacă ar încerca o planare, tot e de bine, s-ar elibera o funcţie; mai cresc şi eu în rang, iese pensia mai bună. O fi de pe „Okazii”, mă sună cineva care a luat azi vreo carte din alea pe care le am la vînzare. Las’ că mă duc mai tîrziu pe lîngă biroul directorului, bate wireless-ul, şi verific. Oricum, preventiv, am trecut ca timp de expediere, la majoritatea două-trei zile. Acum scriu ceva, nu vreau să-mi fugă ideea, mai tîrziu; s-aştepte! Iar sună. Şi dacă o fi colegul cu care am făcut anul trecut un curs de trei luni, am stat în aceeaşi bancă şi ne-am prietenit puţin, a mai sunat şi vineri, era deja tîrziu, voia să dea o cafea şi-am amînat-o pe săptămîna asta, într-o zi după 12, să-şi termine omu’ treburile, dar nu prea merge acum, tocmai am băut sticla aia de jumate cu lapte pe care l-am făcut kefir, şi nici nu simt nevoia de-o cafea. Mda, are o soţie faină, poate voia să mă invite la un grătar duminică, la al patra bere deja i-aş fi făcut doamnei avansuri, cine ştie ce mai ieşea; deci e mai bine că n-am răspuns. Dar nu-i el, am numărul lui în telefon. Dar poate şi l-a schimbat. Chiar a ieşit bine kefirul ăla şi nu vreau să-i stric gustul. Bine, stai să deschid internetul pe telefon să verific. Un mesaj. „Eşti ocupat, sînt Zăhărie”…

Hi, adevăru-i că-i fain cînd te suna unu’ care-i tocmai personaj dintr-un text de-al tău, terminat 85% încă din primăvară, chiar şi cu o corectură pe el, dar lăsat la macerat şi la încă o suplimentare de inspiraţie. Ăla în care eroul principal şi la persoana întîi vrea să i-o tragă fostului colegul de liceu, căzut într-o depresie de care trebuie profitat, avea ceva restante de prin a unşpea, de acum vreo douăjcinci de ani de cînd nu i-a dat să copieze la fizică, erau colegi de bancă, lucrurile chiar se leagă, preparativele introductive decurg bine, treaba se pare că o să meargă doar că la un moment dat se pierde cu tot cu acţiunea blamată din motiv de monturi imense şi un hohot de rîs. Acum chiar că am introducerea! Cin’ te-a pus să mă suni, colegu’?