De Citit : Editoriale

Insomnii abstracte

| 14 aprilie

Fiecare gest e unic, desi toate sunt neschimbate.

"Scoala-te, lenesule, scoala-te si umbla!" Georgescu asta face: deschide ochii. Cearceaful fosneste moale. E singur – ba nu – spatele Elvirei are luciul stins al lucrurilor cocolosite de intuneric. Stie precis ca e singur-singurel. Are patruzeci de ani, nevasta si copii. Nu-s datoriile. Nu e amanta – de fapt, a rupt-o cu ea, sa nu-si mai faca iluzii. N-o va parasi pe Elvira, fata l-a ghicit. Nici serviciul. Nu. Maine e o zi grea, dar nu mai grea decat cea de ieri.
In singuratatea care-l zgribuleste, intelege ca e aici, dar nu pentru multa vreme. Respiratia infundata a Elvirei dovedeste ca lumea exista si fara el… "Oi fi bolnav!" Isi masoara pulsul dar nu ajunge la niciun rezultat. Intinde degetul mare de la picior pana il ia cu carcel. Cu lacrimi in ochi ii multumeste carcelului. Dar, chiar dupa ce isi gaseste un locsor potrivit, somnul nu revine. Baiatul cel mare e cuminte si invata. Fetita e uratica, dar va creste, copiii se schimba. Frigiderul abia se aude, luminile combinei licaresc impaciuitor. Nu e nici cald, nici rece. Termopanele isi fac datoria, sunt, toti, sudati in linistea casei. E bine, ce dracu’!? Pe intuneric sufletul somnului casei ofteaza.
Lui Georgescu ii e dor de iubire. Dormea incolacit in jurul Elvirei, ca un sarpe boa, niciodata satul. Sau gestatia ei caraghioasa, cand, cu o barba de trei zile, ii rascheta burtica. Placerile de odinioara se sufoca, neiesind la suprafata. Il roade amintirea fericirii. In ciuda numelui, Georgescu a fost fericit. Unde si cand s-au dus astea care s-au dus? – isi zice, nestiind ca e un plagiator. Nimeni nu raspunde. Iar cand zorii, cu degete de ingeri, ridica plapuma neagra, Georgescu imbratiseaza o perna, isi scufunda toata fata in ea si, in sfarsit, adoarme la jumatatea vietii.
***
Click pentru toate editorialele.