in batalia cu noi insine
Gata! S-a terminat o etapa din istoria Institutului Cultural Roman. S-a considerat ca institutia a adus deservicii culturii romane, ca s-a facut export de obscenitati, si s-a compromis pe termen lung perceptia corecta asupra tezaurului de intelepciune de pe aceste meleaguri. Vreme de cativa ani, au plecat sa ne reprezinte pe afara tot soiul de hipioti, de-aia cu frezele dubioase, care artisti plastici, care rockeri, jazzari, alternativi pe care Romania nu putea sa-i mai incapa, de-au ajuns prin alte patrii, si-au cerut pamint si apa.
Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant, transformara Institutul intr-o apa si-un pamant. Artisti, copii de suflet ai lui Priap, baietasi, fete nurlii, au intunecat pamintul, pe la altii, prin cimpii. Cind vazu a lor multime, cata frunza, cata iarba, tot romanul cumsecade si-a rostit atunci in barba: "Am jurat tocmai la Putna sa trec val-virtej de ei, pe la MNAC-uri, ICR-uri, sa dau calului hamei. Si de crunta vijelie voi va aparati c-o gluga? Au credeti ca Papionul, finalmente, n-o sa fuga?!“ Si de-abia pleca Gagiul, cu bugetele taiate. Codrul se-anima de muzici si de suflete curate. Iar la poala lui cea verde, mii de calusari, nenica, ies din umbra sa se-arate. Folcloristii umplu campul si roiesc dupa un semn, si in visul revenirii bat cu capete de lemn. Pe copite iau in pleazna tot ce e contemporan, prind in suliti mihaiesii, expunandu-i pe tavan. Mircea nu mai mana-n lupta nici o gasca vorbitoare. Peste-un ceas, alternativa e jucata in picioare. Acea grindina moderna inspre Dunare o mana, iar in urma ei se-ntinde, falnic, Harpia romana.
Nu stiu ce m-o fi apucat. Mi-e dor de traditionalism. De pasunism. De chestii ieftine. Prea ne-am intelectualizat. Sa dam foc zecilor de traduceri. Pe urma, sa ardem niste tamaie in ICR, si sa facem, domne, un chef serios, cu dansuri populare, de-ale noastre.