De Citit : Editoriale

Ha ha hi hi hoooo

| 18 februarie

Ce-ati mai gasit de ras, ca si-asa n-avem ce face.

Asta cu rasu’. Ma atrage si ma sperie. Rasul de ceilalti. De cei trogloditi, prosti, ingamfati sau doar ghinionisti. Nu vor­besc de situatiile comice asumate, pregatite ca atare sau ivite spontan si provocand la ras chiar protagonistii. Ci de comicaraia din jurul nostru, de la ghisee, de la volan, din zona politica, totul reflectat atat de clar de televizor. Sa rad? Ca cica haz de necaz. De ce atata necaz? Bun, nu-l putem exclude. Dar tipul asta de ras ajuta? Adica omul ala votat cu disperare pe internet „la misto“, vizualizat cat he he, nici n-a sperat vreun blog al Hertei Muller sa zicem, nenea din Moldova care canta „Ieurovizion“, care e bodyguard si are un dans preparat ca la carte – cartea de telefon, fireste, dans cu figuri de bolovan, crescut odata cu varza cand se ingana toamna cu primavara.

Ei, omul ala care a compus vorbele: „Ieurovizion lumie multa si frumoasa, ieurovizion, mielodia cia aliasa, lumie multa lumie buna, doar o data-n an rasuna…“, basca muzica pe care scuze, dar n-o pot descrie, omul ala sa ma faca sa rad sau sa ma panichez? Sa fiu indiferenta, sa incurajez? Ca nevoia imediata e sa hohotesti isteric, inchinandu-te frenetic. Bun, razi. Si razi, si razi, si razi de el si-l forwardezi si altora, razi de pitipoance, de ciudatii de la teve, razi superior de otevisme, razi ca iar ne burdusesc zapezile nepregatiti, razi de copiii de liceu care scriu „mam plictisit brb“ pe teza de bac, razi de castelele tiganilor care cersesc la intersectii si de turturii care erau sa te nimereasca si razi de simti muschii burtii ca iau forma de centura solida, si razi… Si daca razi ce? Sigur de tabloul asta cu tine razand rad altii de se scutura camasa. Mai, ce sa zic, nu pot nici sa plang, asa ca-mi pacalesc creierul ca am starea aceea de bine. Dar simt cumva ca e mai sanatos sa radem mai degraba de un catel care se bate cu un papuc.