1996. Manastur. Era vara, cald si eu ma intorceam acasa dupa o lectie de doua ore de dans sportiv. Eram in perioada de mers de balerina, care urma imediat dupa perioada de mers de cowboy, cu umerii latiti si pasul apasat. In Manastur prima impresie conteaza.
Era noapte, cam zece si ceva, si urcam strada abrupta catre blocul de la periferia cartierului ca de fiecare data. Fara teama, fara stres, doar cu gandurile si cu graba de a ajunge acasa la somn cat mai repede. Pe la jumatatea strazii aud galagie. Niste voci masculine, soptite, care se auzeau din ce in ce mai aproape, fara sa-mi dau seama ca, de fapt, eu mergeam inspre ele. Imi ridic usor privirea. O gasca de vreo zece baieti stateau lânga un garaj, lipiti de un foc mic si invaluiti in fum. Nu se distingeau decât siluetele si se auzea pe fundal un casetofon vechi din care cânta B.U.G Mafia. Psst, liniste bai ca se apropie, da mai incet muzica aia.
Uite-o ca vine! Am inlemnit pentru o clipa. Nu puteam sa ma intorc sau sa schimb traseul, era batator la ochi si nu mai alergam ca alta data. Am hotarât sa schimb mersul de balerină cu cel de cowboy si sa imi iau soarta in piept. Mergeam din ce in ce mai repede. Privirea inainte.
Cand am ajuns in dreptul gastii, vad o silueta mai agitata ca ceilalti, care sarea in sus si ma striga pe nume. Ma opresc si odata cu mine si inima. Era unul din prietenii mei, care incepu sa ma certe: Nu stii ca e periculos sa umbli asa noaptea de nebuna prin cartier? Daca vrei, vorbesc cu baietii si te conducem pana acasa. Am refuzat politicos. Si acum imi imaginez fata parintilor mei, daca apaream la usa cu gasca vesela.
www.zaineasca.ro