Putem vedea totul, numai de-am sti unde sa ne uitam.
Au început cautarea din pivnita in sus. Sistematic. Au cotrobait dupa butoaie, au rasturnat putina cu borhot, au rascolit lada cu malai. Cunosteau bine cazul copiilor inecati in faina. Nimic. Au controlat furca, sapa, coasa. Nicio urma. Cel putin, sub pamant era totul in regula. Calutul de lemn, desfacut, dormea in praf si paianjeni. Apoi au luat parterul la refec. Sub pat, in cuptor, apoi in frigiderul vechi, Fram, pe care nu-l puteai deschide decat din exterior. Congelatorul vecin ii privea incruntat, ca o piaza rea. Nu era aici. Slava Domnului. Cu toate astea, li se strangea inima tot mai tare. Macar sa fi fost atenti la copil, dar poti sa fii atent daca divortezi, te certi de moarte si ameninti cu sinuciderea, cu crima si cu distrugerea definitiva?
In bucatarie au privit neputinciosi cutitele, satarul, chibritele. Toate – la locul lor. Televizorul zumzaia in sufragerie. Il lasasera, cuminte, in varful canapelei, la desene animate. Au rasturnat canapeaua. Dar nici in lada n-au gasit nimic. Incepusera sa oboseasca, tot mai decisi ca vinovatul e celalalt! La etaj erau mai putine pericole. Totusi, au rasturnat hainele din dulapuri, au scos valizele din cotloane. Cuprinsi de disperare s-au urcat amandoi pe acoperis, sa scruteze orizontul. Au privit lung pe cos, in jos. Nimic. Au fugit, cuprinsi de disperare, catre putul din curte. Era ferecat. Si, totusi, n-avea unde sa dispara fara ghetute. Ghetutele cuminti din sufragerie le atrasesera atentia. Si locomotiva de lemn, abandonata.
— Sa dam telefon la Politie, zise barbatul, cu voce neagra de suparare. Apoi inchise televizorul de unde desenele animate chicoteau.
Pacat. In clipa aceea, baietelul, ascuns dupa girafa, disparu pentru totdeauna din viata lor.