De Citit : Editoriale

Forma fara fond

| 01 martie

Nu stim chiar totul, dar il povestim.

A plans, a plans, a plans. Apoi, pentru ca asa merg lucrurile, plansul a secat si ea s-a ridicat si a reinceput sa traiasca. La intensitate minima, cu pauze lungi si dese. A mutat toate obiectele din casa de multe ori. Si-a reluat serviciul, in coltisorul ei, mai absenta ca de obicei, iar dupa un an, cativa colegi au descoperit cu surprindere ca negrul ii statea bine. Ca avea ochi frumosi. Ca aleanul si durearea aceea ca o boare aveau un efect magnetic si nitelus afrodiziac. Sigur, la inceput au circulat bancurile cu panza de paianjen, cu borta paraginita, dar cand ciorapii lalai au fost inlocuiti de cei – tot negri – de matase, a fost evident pentru tot institutul ca vaduva se pregatea sa dea in floare.
Au inceput s-o curteze discret, sa-i impartaseasca secrete nevinovate. O jumatate fermecatoare de zambet i-a ridicat coltul buzelor. Asta a fost vineri. Iar pana luni, barfele au ridicat de la pamant o escadrila de vanatoare. Are pe cineva. A intrat in patul sefului. E o ipocrita. Luni stralucea, in negru, un intuneric de o eleganta somptuoasa. Si-a schimbat pana si parfumul. Si-a schimbat felul in care isi sprijinea barbia in palma. Modul in care tragea sertarele. Ordinea stricta de pe birou s-a lasat cucerita de o savuroasa dezordine. Revenea la viata odata cu primavara, asta a fost clar, iar vanatorii isi lustruiau armele. Dar de raspuns avansurilor sau confidentelor n-a raspuns. Exact asa a disparut. N-a venit o zi, o saptamana…
Dupa o luna, vecinii i-au spart casa. Iar ce-au vazut acolo i-a lasat cu gura cascata. Era intinsa pe masa, intrata in putrefactie, intre zeci de sticlute de parfum si acoperita cu fotografiile si obiectele personale ale mortului, rupte in bucatele. Mii de bucatele. „De ce, Otilia, de ce?“ a strigat prietena ei cea mai buna.