S-au scris sute de carti pe tema eficientei. Fiecare a incercat sa imbrace in formule mnemotehnice conceptul, binar pana la urma, al finalizarii unei actiuni. Am ajuns sa pierdem timpul citind mii de pagini pe despre cum sa nu pierdem timpul, despre cum sa trecem, in sfarsit, la actiune. Aceasta presupusa cautare a eficientei a devenit o scuza a ineficientei in sine si una dintre cauzele ei majore.
Daca e sa fim sinceri cu noi insine, exista o singura cale sa renunti la un viciu, asa cum exista o singura cale pentru a te apuca in sfarsit de ceva de mult amanat. Calea despre care vorbesc e un mare secret, binecunoscut insa de noi toti. Un secret in care alegem sa nu credem pentru ca, facand asta, viata noastra este mai comoda.
Ne e mai usor sa ne explicam letargia prin lipsa de educatie, prin mediul nesanatos in care traim sau printr-o varietate creativa de verbe reflexive: nu ni s-a spus, nu ni s-a dat, nu s-a facut si altele. Unde mai pui ca iubim atat de mult mitul opresatului. Mai ales noi, romanii, un popor care facem chiar un act de glorie din faptul ca am fost mai mereu invinsi si nedreptatiti. „Cotropiti”.
Avem sindromul Stockholm, al femeii batute care stie ca viata ii e in pericol si, prin urmare, refuza sa incerce sa mai scape. La fel si noi, suntem constienti ca majoritatea oamenilor ajung sa nu-si implineasca visele, ajung „sa nu poata face” si preferam sa ne complacem in ideea ca noi „nu stim cum se face sau nu putem face, de aceea nu facem”. Lucrurile sunt insa mult mai simple si tocmai acest fapt ne pune intr-o lumina proasta, din care trebuie sa ne fortam sa iesim.
Stim de fapt cu totii calea catre eficientă, e aceeasi dintotdeauna. Acest mare secret, despre care alegem sa nu vorbim, este de o simplitate infricosatoare. Sunt doar doua etape pentru a face ceva un lucru sa se intample.
Mai intai te hotarasti sa-l faci. Apoi il faci.
www.laptopisetul.ro