De Citit : Altele

E iarna, e vreme de Vama

| 07 decembrie

 

M-a luat asa o temere. Nu va asteptati la cine stie ce articol, e pur si simplu o frica dintr-ale mele si a scos capul exact acum. E asa: eu anul trecut n-am fost deloc in Vama. Daca n-o sa mai merg niciodata? Da, ok, stiu ca Vama s-a manelizat rau, dar eu nu neaparat de satul ala vorbesc. Daca eu niciodata n-o sa mai merg in VREO Vama? Nu e un loc geografic, e un moment interior. Adica, sa va dau mura-n gura: daca eu niciodata n-o sa mai plec cu cd-ul plin de mp3-uri, despartind cu masina campurile auriu-inchis in doua, cu geamurile lasate la jumatate? Daca niciodata n-o sa mai fumez in masina si daca fumul n-o sa mai viseze niciodata la cele cateva zile care ne asteapta? Daca eu niciodata, de-acum incolo, n-o sa mai aleg cu grija piesa pe care intru in Vama Veche cu geamurile deschise, nu ca taranie fara seaman ci ca ritual? Daca eu niciodata n-o sa imi mai zambesc cu necunoscutele atat de apropiate, acolo, in praful de la Expirat ? Daca eu n-o sa ma mai imbat niciodata la Soni, sa hartuim ospatarite? Sau verisoarele nu stiu cui? Daca eu n-o sa mai pot sa ma indragostesc in trei minute de o necunoscuta? Daca n-o sa-mi mai permit sa stau pe malul marii la o albitura, sa imi las mintile duse pe valuri ore-ntregi? Si femeia blonda? Daca n-o sa ma mai ia de mana sa ma duca in camera? Si pestii din spate, de la Dinamo? Si baietii? Daca o sa merg in locuri unde nu e nimeni cu care sa ma fi imbatat? Ce fac? In cine o sa am incredere? Daca n-o sa-mi mai pierd cheia niciodata? Cum scap de casa? Daca n-o sa mai raman fara bani niciodata? Cu cine o sa ma imprietenesc? Daca n-o sa ma mai cert cu vanzatorul de la shaorma? Cine o sa-mi dea de mancare? Daca n-o sa mai merg in nicio Vama niciodata? Mi-e dor. Nu stiu, Ba vreau, Nu vreau. Cum ma mai intorc? Decembrie, vreme de Vama totusi …