De Citit : Editoriale

Despre faimoasa „calitate englezeasca“

| 26 septembrie

The Best Exotic Marigold Hotel e o dramedie insipida despre niste pensionari englezi retrasi in India.

Plasat in India, Hotelul Marigold ni-i prezinta pe Judi Dench, Maggie Smith, Bill Nighy, Tom Wilkinson si alti distinsi actori britanici, in rolurile unor turisti de varsta a treia, ale caror vieti au ajuns in diferite impasuri. Pe parcursul filmului (regizat de John Madden), fiecare dintre ei are parte de o regenerare spirituala scenarizata foarte schematic: casnica ramasa vaduva (Dench) devine o femeie independenta, harca rasista (Smith) se transforma in zana buna a unei tinere localnice oropsite, ex-functionarul blajin (Nighy), captiv intr-o casnicie uscata, se indragosteste din nou, iar ex-magistratul gay (Wilkinson), venit in cautarea unei iubiri pierdute, isi gaseste impacarea. Totul asezonat cu un pic de comedie joasa (implicand Viagra, stomacuri deranjate si persoane surprinse de cine nu trebuie in dormitorul gresit) si cu banale cugetari despre viata.
O experienta narcisico-turistico-superficiala vanduta drept una spirituala, calatoria indiana virtuala oferita de acest film publicului sau sta sub semnul aceluiasi orientalism new age care s-a vandut bine si in Eat Pray Love, dar aici exista si reminiscente de atitudini mentale mai vechi, de colonialism cu acte in regula: tanarul administrator al hotelului (jucat de Dev Patel intr-un stil bufon care contrasteaza cu jocul nuantat al britanicilor) e prezentat ca un incompetent surazator, care se cere luminat la tot pasul de bunul sahib. Evident ca asta n-are de ce sa-i descurajeze pe spectatorii indeajuns de atrasi de numele din distributie, dar filmul apartine exact acelei traditii a „calitatii englezesti“ care l-a facut pe François Truffaut sa spuna ca notiunea de cinema britanic e o contradictie in termeni.