Va rog sa va imaginati o domnisoara mai plinuta care se plimba prin mall cu un cantar dupa ea. Adica eu. Acum imaginati-vă privirile suspecte ale oamenilor din jur. Va spun eu, lumea te judeca. Poate se gandesc ca l-ai luat sa te urci pe el impreuna cu plasa de cumparaturi ca sa stii exact cate kilograme te vei îngrasa saptamana viitoare, dar oricum privirile lor spuneau multe. Am vazut privirea sarcastica "uite s-a hotarat si grasa sa slabeasca", am vazut privirea "cu covrigul ala in mana degeaba ti-ai luat cantar, tu n-ai auzit de carbohidrati?". Am vazut si privirea de "felicitari, totul are un inceput" a fetelor care ieseau de la sala.
Am vazut privirea "degeaba ti l-ai luat, nu mai ai timp pana la primavara", iar dupa cativa zeci de metri am renuntat si i l-am pasat mamei mele, care e o slabuta. Ei bine, dntr-o dată privirile au fost altele. Admirative catre ea, ca si cum s-ar fi nascut pentru a purta un cantar prin mall si din nou urate către mine. Nu am inteles exact daca ma urau pentru ca o las pe ea sa care sau pentru ca am o mama mai slaba decat mine.
Oricum n-am reusit mare lucru cu cantarul pentru ca arata diferit în functie de locul in care il asez. Daca vreau sa ma simt mai slaba, il pun in hol, garantat pierd trei kilograme instant. In baie, în schimb, arata mai mult decat as vrea, iar in camera e undeva intre.
Partea si mai amuzanta e ca, chiar daca nu-l mut si ma urc consecutiv pe el de cateva ori, va arata de fiecare data alta cifra. Bine ca mi-am luat unu’ inteligent.
Trecand peste micul experiment cu cantarul, mi-am adus aminte de o povestioara amuzanta pe care mi-a povestit-o mama din copilaria ei. Bunicului ii placea tare mult sa mestereasca orice si intr-o zi s-a sticat cantarul. A inceput sa-l repare si, sa fie sigur ca va arăta la final de bine kilogramele, a folosit ca reper o punga de zahăr de un kilogram. Bucuros de reusita, dupa multe ore de munca, a chemat familia la cantarire. Surpriza, toti, de la adulti la copii, aveau fiecare un kilogram. No, ala da cantar.
www.zaineasca.ro