Pentru caini, orice vehicul miscator e o monstruozitate imprevizibila…
… care le tulbura perceptia; care ii sperie si ii ameninta. Asa ca… so pe el: cu marait, latrat, uneori chiar muscat! Cine a simtit rasuflare calda, mustati pufoase si colti umezi pe piciorul pedaland – stie ce spun.
Cum nu pot astepta ca problema cainilor comunitari sa fie rezolvata, ce pot face biciclistii?
Unii merg cu un bulan agatat de ghidon: n-as vrea sa fiu in blana cui ii latra… Si totusi e incomod sa te tot impiedici cu genunchiu-n reteveiul ala! Se poate ceva mai miniaturizat? Da: ii zice anti-bark si e un fel de telecomanda cu infrasunete care, printr-o apasare de buton, emite un front de unde menit sa ii tina pe caini la distanta. E mai ergonomic, da, mai usor de folosit si mai sigur ca efect decat bata… Dar… Tot nu e 100% comod. La drept vorbind, anti-barkul a fost inventat pentru pietoni. Anti-barkul, ca orice scula de tip telecomanda, trebuie sa fie orientat fix inspre tinta. Ceea ce e aproape imposibil in goana pedalatului. Cam aceeasi e si hiba spray-ului paralizant; inventat – totusi – pentru combaterea agresorilor bipezi…
Solutia optima e ceva mai simpla si tine de stravechiul principiu al domesticirii, cel care a facut din cele doua specii ale noastre cei mai buni prieteni de-a lungul istoriei. Daca treci zi de zi printr-un loc cu caini, ei vor ajunge sa se obisnuiasca pana la urma cu tine si cu bicicleta ta, cea care de fapt ii intriga si ii surescita cel mai mult. Iti inregistreaza mirosul si pe urma stiu: aha, e ciudatul ala care trece in viteza. Daca te latra azi, te mai maraie putin maine, iar poimaine nici nu se invrednicesc sa-si ciuleasca urechea. Daca si asa ti se pare riscant, descaleca pur si simplu si lasa-i sa latre la bicicleta: vei verifica astfel ca nu pe tine te latra, ci jumatatea inferioara a „centaurului“… Inevitabil se vor calma: o data oprita din mers, bicicleta nu le mai pare o lighioana fioroasa.