De-abia asteptam sa ne schimbam, ca s-o luam de la inceput.
Toata amaraciunea lumii se stransese pe capul lui, in capul lui… Orice lupta cu ingerul intunecat al geloziei e o infrangere dureroasa, de neevitat. Luni si luni de zile – aceeasi idee fara trup. Aceeasi intoarcere a realitatii pe toate partile. Iata faptele. Un zambet visator, un oftat in somn, o roseata pe spate acolo unde nici chilotul, nici sutienul, nici curelusa nu au cum sa lase vreo urma. Cu ce seamana? Cu o zgarietura pasionala. Si – imposibil de evitat – o laba paroasa, murdara, cu unghii murdare (dar expresiv virila) se strecoara printre ganduri si o cuprinde. Pe la spate. Acoperind semnul la milimetru. Un ghem, acelasi ghem exploziv de furie i se desface in mate. Cinstit vorbind, ea a meritat-o si si-a luat-o. Devenea obraznica. Il infrunta. De o mie de ori semnul infamant sa o brazdeze. De o mie de ori sa i se-ntoarca insutit. I-a dat. Cum, cu ce a nimerit. Cand a intarziat fara motiv – ce motiv e ala ca s-a plimbat fara niciun scop? Inventii! Nimeni nu e lipsit de scop. Cand a plecat in delegatie cu turma de handralai. „N-ai putut sa refuzi?“ „Nu.“ Si da-i. Sa tina minte! Dar sentimentul irepresibil al rusinii si al indoielii rasturna de fiecare data situatia. Nu, femeile nu invata. Asta s-a intamplat cu mult timp in urma. Intre timp, Ionut l-a descoperit pe Dumnezeu. A invatat gafaind lectia iubirii. Si s-a luminat, brusc, de parca l-ar fi palmuit o aripa de foc ingereasca. Decazuse. Dar se putea intoarce in lumina. Se va schimba. A traversat, la pas, drumul blandetii. Pildele ii veneau pe limba ca apa. Pacea ii coboara in suflet. Stand amandoi la o cafea de impacare, o vazu punand picior peste picior. Si diavolul, cu limbi de foc si cu copite de tap, mirosind a hazna, dar viril, seducator si implacabil, iesi de sub fustele femeii…