De Citit : Altele

Cenzură DOR de la Excelsior – o execuţie politică

| 03 aprilie

Decât pentru  un film cu imagini de la protestele din Piaţă Victoriei a fost interzis accesul spectacolului revistei Decât o Revista pe scenă Teatrului Excelsior. Teatrul invocă faptul că pe bani publici (pe site-ul teatrlui se precizează că „Teatrul Excelsior este o instituţie publică de cultură, subvenţionată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti”) nu se poate să promoveze evenimente cu tentă politică. Or’, zice conducerea teatrului, banda sonoră a filmului care urma să fie proiectat în spectacol conţinea „mesaje instigatoare”. În concluzie, spune managementul teatrului, „nu am limitat un act artistic, ci am încercat să nu ne asociem mesajelor cu conţinut politic”. 1. Nu e treaba teatrului să judece conţinutul niciunui spectacol dincolo de limitele definite de legile existente. 2. Cel care a confecţionat materialul minte cu inconştienţă: pe scenă Teatrului Excelsior au fost lansaţi, cu pompă, în prezenţa amfitrionilor Dragnea-Firea, candidaţi PSD în campania pentru parlamentare de anul trecut, un moment prin excelenţă apolitic! Tupeul şi aroganţa cu care direcţiunea şi-a permis să anuleze un eveniment cu 24 de ore înainte de a avea loc, împotriva legii, nu pot să primească decât un răspuns: demiterea celui responsabil. Aici îmi permit şi eu să instig puţin: aroganţa şi tupeul despre care vorbeam par să fie plagiate după aroganţa şi tupeul cu care primăriţa Firea îşi permite să aleagă pe cui permite şi cui refuză accesul la spectacolele consiliului general. Iar convingerea mea este că doamna primar iubeşte atât de mult teatrul încât controlează personal accesul scenă teatrelor din subordinea primărie. Dacă ipoteza asta se va confirma, vom mai cere o demisie.